Papa Francisc, în fața diplomaților din aproape 200 de țări: Reapariția tendințelor naționaliste și populiste ne întoarce cu 100 de ani în urmă, în perioade periculoase

Papa Francisc, în fața diplomaților din aproape 200 de țări: Reapariția tendințelor naționaliste și populiste ne întoarce cu 100 de ani în urmă, în perioade periculoase
sursă foto: aleteia.org

Papa Francisc a lansat un avertisment, luni, vizavi de revenirea la suprafață a mișcărilor naționaliste și populiste, și a criticat statele care încearcă să rezolve criza refugiaților prin decizii unilaterale sau izolaționaiste, anunță Reuters.

Declarația a venit în contextul discursului pe care suveranul pontif îl susține în fiecare an în fața diplomaților din toată lumea – moment cunoscut generic sub denumirea de „Starea lumii”.

Totodată, Papa Francisc a subliniat că mișcările de acest gen, dar și politicile „ușilor închise” întorc ceasul umanității cu 100 de ani în urmă, în perioada periculoasă din marja conflagrațiilor.

Cea mai importantă figură din Biserica Catolică a precizat că relațiile din comunitatea internațională au intrat „într-o perioadă de sincope, pe fondul resurgenței tendințelor naționaliste”, dând tonul dialogului dintre state și afectând cele mai vulnerabile segmente din societate, printre care și migranții.

Publicația citată scrie că partidele populiste anti-imigraționiste au devenit tot mai puternice în anul 2018, mai ales în state precum Italia, Franța, Olanda, Ungaria, Brazilia și Polonia. Ba mai mult, chiar și SUA se confruntă cu probleme de acest gen, în condițiile în care administrația federală a intrat în a treia săptămână de blocaj parțial din cauza neînțelegerii dintre opoziția democrată și Donald Trump, care vrea să construiască un zid la frontiera cu Mexic.

„Reapariția acestor impulsuri ne slăbește pas cu pas sistemul de tip multilateral”, le-a spus Papa Francisc diplomaților din 183 de țări.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:59 - Scandal în fața unei mănăstiri din Maramureș. Un tânăr a fost ucis, iar alți trei sunt răniți
08:25 - Statele Unite își omagiază fostul președinte Jimmy Carter, prin șase zile de ceremonii funerare
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute