Spania: Un român de 15 ani a câştigat 200.000 de euro la Loteria Copilului (VIDEO)

Spania: Un român de 15 ani a câştigat 200.000 de euro la Loteria Copilului (VIDEO)

Cosmin Rotariu, un român în vârstă de 15 ani care locuiește la Barcelona, este marele câştigător al Loteriei Copilului din Spania, informează B1 TV. Emoţionat, băiatul a povestit jurnaliştilor spanioli că nu s-a aşteptat nicio clipă ca biletul lui să fie cel norocos.

”- Cum te cheamă?
– Cosmin!
– Câţi ani ai?
– 15.
– Spune-mi, în primul rând, cum te simţi?
– Mă simt foarte bine! Nu mă aşteptam!
– Şi ce o să faci cu atâţia bani?
– Nu ştiu încă!”

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Românul Cosmin Rotariu, în vârstă de 15 ani, locuieşte de zece ani la Barcelona, alături de familie. Tatăl, Valeriu, inginer electrician, este cel care sâmbătă i-a dat 20 de euro, ca să-şi cumpere un bilet de la agenţia loto situată la parterul blocului în care locuiesc. Câteva ore mai târziu, aflau că marele câştigător al premiului în valoare de 200.000 de euro este chiar Cosmin.

Băiatul nu are idee deocamdată ce va face cu premiul. Se gândeşte însă să-şi cumpere un telefon nou. Sau chiar să investească într-un apartament mic. Are timp suficient la dispoziţie să se decidă.

”Banii aceștia garantează un viitor mai bun copiilor mei”, a declarat, emoţionat, şi tatăl lui Cosmin, Valeriu Rotariu.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:39 - George Simion l-a felicitat pe Călin Georgescu. „Sunt bucuros că suveranismul a ieșit pe primul loc”
12:24 - Nicușor Dan: Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% și în ziua votului 20% / E obligatoriu să fie aleasă o președintă care nu are vreun dubiu ca România să fie în UE și NATO
12:16 - Cine este soția lui Călin Georgescu, Cristela Georgescu. Ce profesie are posibila viitoare prima doamnă a României
12:12 - Kremlinul spune că nu știe cine este Călin Georgescu. Moscova nu a auzit prea multe despre opinia lui
12:03 - General român, după victoria lui Călin Georgescu: Avem nevoie de o resetare a partidelor politice, a media, a instituțiilor statului. Duminică vom vota fie pentru pro-euroatlantism, fie pentru anti-euroatlantism (VIDEO)
11:56 - Surse: Ciolacu intenționează să demisioneze de la șefia PSD. El a anunțat deja mai mulți lideri social-democrați
11:46 - Orban: Votul la prezidențiale a fost un vot împotriva Sistemului / Georgescu nu are nicio legătură cu democrația, au câștigat mesajele care incită la ură / Rusia înseamnă sărăcie, autocrație, lipsă de respect față de viața omului (VIDEO)
11:42 - Cristina Prună, după primul tur al prezidențialelor: E nevoie de o guvernare de dreapta, în jurul USR (VIDEO)
11:39 - Lucian Romașcanu: „Trăim sfârșitul istoriei, așa cum o știam și cum ne-o imaginam pentru noi și pentru copiii noștri”
11:35 - Moldovenii cu cetățenie română au votat cu Elena Lasconi. Călin Georgescu nu a primit niciun vot peste Prut