VÂRSTA DE PENSIONARE, schimbată OFICIAL: Vezi AICI cum poți ieși mai repede la pensie la TERMEN sau ANTICIPAT…

VÂRSTA DE PENSIONARE, schimbată OFICIAL: Vezi AICI cum poți ieși mai repede la pensie la TERMEN sau ANTICIPAT...

Noua lege a pensiilor adduce modificări importante pentru beneficiari, unele dintre ele controversate. Astfel, a fost introdusă o perioadă minimă de cotizaţie, de 15 ani, pentru cei care vor să ia pensie de invaliditate de 15 ani.

Asta, după ce în 2012, Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţională perioada minimă de cotizare această categorie de persoane.

O altă modificare în noua lege a pensiilor îi vizează pe bolnavii de cancer, SIDA sau schizofrenie. Aceştia nu vor mai primi pensie minimă garantată, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor. Ei vor face obiectul unei noi legi, prin care vor primi o indemnizaţie socială.

În prezent, aceste persoane primesc pensie de invaliditate, indiferent cât au cotizat, conform prevederilor din legea pensiilor aflată încă în vigoare.

”The Facebook Dilemma”, cea mai amplă investigație despre impactul rețelei de socializare asupra vieții private, difuzată ÎN EXCLUSIVITATE pe B1 TV, pe 1 ianuarie, de la ora 16.00

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`