Un blog care se presupune că ar fi al uneia dintre fiicele lui Vladimir Putin încinge spiritele în Rusia. Conform publicaţiei „The Moscow Times”, blogul Ecaterinei Putina, fiicea cea mică a președintelui, a fost descoperit de un rus care trăieşte în Seoul.
Tânăra vorbeşte în special despre relaţia tensionată pe care o are cu tatăl său. Pagina nu mai este accesibilă de pe 1 aprilie, însă toate datele indică faptul că însemnările aparţin cu adevărat fiicei lui Putin.
Autoarea nu îşi dezvăluie numele real şi recurge la pseudonimul de Seoulsister, ceea ce alimentează ipoteza că blogul ar fi într-adevăr al fiicei lui Putin. Vladimir Snegiriov este cel care a dat peste controversatul blog şi afirmă că în baza informaţiilor păstrate pe pagina sa, se poate presupune că Seoulsister are în jur de 25 de ani, că este din Rusia, este recent căsătorită şi are o relaţie destul de încordată cu tatăl său.
Despre familia Putin se cunosc foarte puţine detalii personale. Despre Ecaterina s-a spus la un moment dat că locuieşte la Seoul şi este căsătorită cu fiul unui amiral sud-coreean, un alt detaliu care confirmă că blogul cu pricina este al său.
Multe dintre însemnările tinerei sunt însoţite de piesa Madonnei „Papa Don’t preach”, care descrie relaţia dificilă a unei tinere cu tatăl său, un om mult prea dur. În ultimele şase luni, melodia a fost postată de cinci ori.
Ultima postare de pe blog este din 4 martie, data alegerilor prezidenţiale din Rusia, câştigat de Putin. Tânăra se întreabă dacă şi la nunta ei a plâns tot din cauza vântului, făcând aluzie la momentul în care Putin a ieşit în faţa alegătorilor cu lacrimi în ochi.
Ecaterina Putina nu este de acord nici cu linia secretă de telecomunicaţii folosită pentru a discuta cu tatăl său, în condiţiile în care el nu îi spune nimic important.
Există şi voci care susţin că şansele ca blogul să aparţină fiicei lui Putin sunt extrem de reduse.