Lovitură GREA pentru TRUMP! Secretarul Apărării și-a anunțat demisia, după decizia președintelui SUA de a retrage trupele militare din Siria

Lovitură GREA pentru TRUMP! Secretarul Apărării și-a anunțat demisia, după decizia președintelui SUA de a retrage trupele militare din Siria
Foto: Hepta - Zuma Press / Mykhaylo Palinchak

James Mattis, secretarul pentru Apărare din Statele Unite ale Americii, și-a anunțat demisia, joi, urmând ca această decizie să-și producă efectul la 28 februarie 2019. Decizia se datorează viziunilor divergente pe care le are față de președintele Trump vizavi de retragerea trupelor americane din Siria, informează Reuters.

„O credință fundamentală pe care am avut-o mereu este aceea că puterea noastră ca națiune este inextricabilă legată de puterea sistemului comprehensiv și unic de parteneriate și alianțe pe care le avem. În timp ce Statele Unite rămân o națiune indispensabilă pentru lumea liberă, nu ne mai putem proteja interesele, dar nici să îndeplinim acel rol cu succes fără să ne păstrăm alianțele puternice și fără să arătăm respect față de aliați”, a spus Jim Mattis, în ceea ce Reuters notează ca fiind o afirmație cheie din scrisoarea sa de demisie.

În plus, Jim Mattis, cunoscut drept „câinele turbat” din zona de securitate națională de peste ocean, a vorbit despre rolul forțelor armate americane în lume, precum și despre oportunitatea anumitor instrumente de implementare.

„Ca și voi, am spus de la început că forțele armate ale SUA nu ar trebuie să joace rolul de polițist global. În schimb, trebuie să folosim toate instrumentele puterii americane pentru a contribui la apărarea comună, dar și să oferim un leadership eficient pentru alianțele noastre. Cele 29 de democrații din NATO au arătat putere, prin angajamentele lor de a lupta alături de noi după atacul din 9/11 în America. Doborârea ISIS de către coaliția de 74 de națiuni este încă o dovadă”, a adăugat secretarul demisionar al Apărării din SUA.

Sigur, cel mai important om din zona de Apărare n-a putut rata ocazia de a menționa China și Rusia, puterile concurente deja tradiționale ale țării pe care o reprezintă.

„Este evident că Rusia și China, spre exemplu, vor să creioneze o lume covergentă modelului autoritar implementat de ei – câștigând drept de veto asupra deciziilor pe care le iau națiunile în economie, diplomație și securitate – pentru a-și promova propriile interese pe spinarea vecinilor, Americii și aliaților noștri”, a adăugat Mattis, în scrisoarea de demisie, potrivit aceleiași surse.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)