Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, consideră că ceea ce s-a întâmplat în Capitală cu „eliminarea” lui Andrei Chiliman de la conducerea PNL Bucureşti este „dovada cea mai clară a faptului că, în acest moment, în interiorul USL se duce o bătălie pe viaţă şi pe moarte privind candidaturile pe care opoziţia le va depune”.
„Se joacă la rupere, iar victime cad cei care nu intră în jocul celor trei decidenţi: Crin Antonescu, Victor Ponta şi Dan Voiculescu. De astăzi, aşa cum se prezintă lucrurile, PNL nu mai există la Capitală”, scrie președintele PDL București pe blogul personal.
Elena Udrea adaugă că „lupta dusă astăzi în interiorul USL, care-l face pe Crin Antonescu să-l destituie pe unul dintre liderii «grei» ai PNL, arată faptul că sondajele de opinie care îi prezintă pe cei din opoziţie ca învingători reprezintă simple fumigene de presă menite să ascundă adevărul: opoziţia se prăbuşeşte, pierzându-şi, din cauza problemelor interne, mare parte a capitalului de încredere”.
Potrivit Elenei Udrea, USL „se dezintegrează şi dispare la umbra marilor şi iluştrilor săi conducători” şi că scandalurile care „se ţin lanţ” arată „de ce bucureştenii nu trebuie să-şi pună speranţele şi încrederea într-o construcţie politică de tip Frankenstein”.
În opinia Elenei Udrea, USL este „o construcţie politică artificială, conjuncturală”, creată cu un singur scop, acela al câştigării alegerilor.
„Nu are absolut nicio legătură cu ce înseamnă cetăţeanul şi nevoile sale. De altfel, reprezentanţii săi nici nu mimează vreo soluţie, ci doar încearcă, în fiecare seară, pe toate posturile de televiziune, să îi convingă pe români că responsabilitatea politică e o greşeală. E un mod superficial de-a face politică, la ciupeală, care nu îmbunătăţeşte deloc viaţa românilor, ci încearcă să satisfacă doar pretenţiile de putere ale PSD-iştilor şi PNL-iştilor”, scrie Udrea pe blogul personal.
Andrei Chiliman a fost înlocuit luni cu Eugen Nicolăescu la şefia PNL Bucureşti, iar Mariana Câmpeanu a devenit vicepreşedinte al filialei.
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat ulterior că, pentru prima oară, după aproape 23 de ani de când este membru PNL, ia în considerare „în mod foarte serios” demisia din partid.
Vezi AICI declarațiile lui Andrei Chiliman cu privire la înlocuirea sa.