ZECI DE MII de morți pe Mediterană! Ce plan are UE pentru a apăra refugiații de pericolele de pe mare

ZECI DE MII de morți pe Mediterană! Ce plan are UE pentru a apăra refugiații de pericolele de pe mare
sursă foto: Foreign Policy

Comisia Europeană trebuie să inițieze o propunere legislativă, care să le permită refugiaților să primească „vize umanitare” pentru ca aceștia să poată veni legal în Uniunea Europeană fără a mai apela la traficanți și fără să se mai expună pericolelor călătoriei pe mare, potrivit rezoluției votate de Parlamentul European, relatează Agerpres.

„Vizele umanitare” ar urma să fie solicitate direct la ambasadele și consulatele statelor membre. Instituțiile le vor permite refugiaților să vină pe teritoriul UE, exclusiv în statul care a acordat viza, pentru a cere azil.

Ideea îi aparține eurodeputatului spaniol Juan Fernando López Aguilar, care susține că „cifra morților în Mediterană este inacceptabilă”. Astfel, oficialul european consideră că votul dat de Parlamentul European „este un semnal politic foarte important adresat Comisiei Europene” și contribuie la „oferirea unui răspuns mai uman” în criza provocată de valul de refugiați.

„Circa 90% dintre persoanele care obțin protecție internațională intră în Europa ilegal. Începând din anul 2000 peste 30.000 de persoane au murit în timp ce încercau să ajungă pe coastele noastre (europene). Trebuie să stabilim căi legale și sigure de acces în UE”, a adăugat Juan Fernando López Aguilar, inițiatorul rezoluției care a trecut acum de Parlament, deși fusese respinsă în luna noiembrie.

Așadar, cu toate că rezoluția picase, liderii grupurilor politice au invocat „erori tehnice” și au decis repetarea votului, astfel că acum rezoluția a fost adoptată cu 429 de voturi pentru, 194 contra și 41 de abțineri. Rezoluția cere Comisiei Europene să prezinte propunerea legislativă solicitată până la data de 31 martie 2019.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`