Automobile Dacia va primi 115,8 milioane de lei, ca urmare a altor cinci acorduri de finanţare semnat de Ministerul Finanțelor luni.
Astfel, în ceea ce priveşte Dacia, se doreşte extinderea capacităţii de producţie a autoturismelor, scrie Hot News.
Celelalte patru acorduri privesc SWOBODA Sibiu, SOGEFI SUSPENSIONS EASTERN EUROPE S.R.L., OMNIA EUROPE S.A. şi MARTUR AUTOMOTIVE SEATING AND INTERIORS.
În SWOBODA Sibiu se investeşte din dorinţa de a mări capacitatea de producţie pentru senzori în industria auto. Ajutorul primit de la stat urcă la suma de 17 milioane de lei.
În cazul SOGEFI SUSPENSIONS EASTERN EUROPE finanţarea vizează construirea unei fabrici pentru producerea de componente pentru sistemul de suspensii auto.
Statul finanţează acest proiect cu 104 milioane de lei.
OMNIA EUROPE S.A. va primi 80,5 milioane de lei de la stat, pentru a investi in zona greenfield, pentru producţia de amidon, maltodextrină, gluten, gluten furajer şi germeni de porumb.
Firma MARTUR AUTOMOTIVE SEATING AND INTERIORS S.R.L. va primi un ajutor de la stat de 41,3 milioane de lei, în vederea extinderii capacităţii, pentru fabricarea de componente pentru scaune auto, dar şi scaune auto asamblate.
Bugetul pentru anul 2018 alocat schemei de ajutor de stat depăşeşte 1,6 miliarde de lei.