Toţi elevii bucureşteni, precum şi un însoţitor pentru fiecare pensionare vor putea circula gratuit cu mijloacele de transport în comun, a precizat Primar General al Municipiului București, Gabriela Firea, într-o postare de pe Facebook, de vineri.
„Toţi elevii din Bucureşti şi câte un însoţitor pentru fiecare pensionar vor avea gratuitate pe transportul public în comun: autobuz, tramvai, troleibuz”, a scris Primarul General.
„Am lucrat acest proiect de hotărâre împreună cu specialiştii în transporturi din primărie şi am convingerea că va întruni numărul suficient de voturi pe 12 decembrie, din partea consilierilor generali care sunt alături de nevoile bucureştenilor. Până acum, elevii beneficiau de o reducere cu 50% a costului călătoriei din partea Primăriei Capitalei prin STB (fosta RATB)”, a mai scris Gabriela Firea.