Deși scandalul Toader – Lazăr încă se desfășoară, Parchetul General cheltuiește 4 milioane de euro pentru pregătirea procurorilor săi în combaterea corupției

Deși scandalul Toader - Lazăr încă se desfășoară, Parchetul General cheltuiește 4 milioane de euro pentru pregătirea procurorilor săi în combaterea corupției

Parchetul General a semnat un contract de finanțare a unui proiect de pregătire a câtorva sute de procurori în combaterea corupției, ce valorează peste patru milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă al instituției, de vineri.

Proiectul va fi implementat pe o perioadă de trei ani, are o valoare de 4.250.000 de euro și vizează pregătirea unui număr de 600 de procurori și ofițeri judiciari.

„În data de 27 noiembrie 2018 a fost semnat contractul de finanţare privind proiectul “Combaterea criminalităţii şi a corupţiei”, proiect finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021. Obiectivul proiectului este reprezentat de îmbunătăţirea capacităţii Ministerului Public de a combate corupţia şi criminalitatea organizată, contribuind în acest fel la întărirea statului de drept şi a capacităţii sistemului judiciar în ansamblul său”, mai indicăcomunicatul de presăal Parchetulio de pe lângî Înalta Curte de Casație și Justiție.

„Pe durata celor 3 ani de implementare, peste 600 de procurori, ofiţeri de poliţie judiciară şi specialişti vor beneficia de formare profesională specializată în domenii precum combaterea micii corupţii, a fraudei în achiziţiile publice, a criminalităţii în domeniul mediului înconjurător, precum şi în combaterea criminalităţii organizate, a criminalităţii informatice şi a corupţiei”, mai indică comunicatul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:27 - Călin Georgescu, dat de gol de un martor, cu privire la întâlnirea cu Potra și Sechila, de la herghelia din Ciolpani: “I-am putut vedea de aproape întrucât le-am servit un ceai”
20:24 - TikTok riscă o amendă uriașă dacă nu răspunde cererii de informații trimise de Comisia Europeană în legătură cu alegerile din România
19:59 - Mare atenție! Poți face închisoare pentru folosirea ilegală a petardelor. Iată ce spune legea
19:59 - Cristela Georgescu propune o nouă metodă de întărire a sistemului imunitar: mersul fără încălțări prin zăpadă. „Are un efect sedativ”
19:42 - Bărbat acuzat că a instigat pe rețelele sociale la ”executarea la zid” a membrilor CCR, pus sub control judiciar
19:39 - Cu aceste replici plagiate i-a impresionat Călin Georgescu pe români. A rostit discursuri din Stăpânul Inelelor, serialul Newsroom, piesele lui Caragiale, e fan al mareșalului Ion Antonescu, dar și al lui Ion Iliescu (VIDEO)
19:14 - Adolescentă din Mehedinți, bătută de două colege de liceu, după Balul Bobocilor. Motivul de la care a izbucnit conflictul
19:01 - Cibrian Dobre, despre mandatele de senator pierdute de POT în județul Sălaj: „Ar fi trebuit să obțină 40% din voturile exprimate de sălăjeni” (VIDEO)
18:57 - Marius Humelnicu (PSD), despre mandatele parlamentarilor POT, care ar putea fi invalidate: „Indiferent dacă suntem un partid mai vechi sau unul mai nou, trebuie să respectăm legea”
18:37 - Copil, în stare gravă la spital, după ce a suferit un atac cardio-respirator. Băiatul era în excursie, la un parc acvatic din Oradea