CCR a declarat NECONSTITUȚIONAL amendamentul dat cu dedicație pentru UDMR, din Legea pentru prevenirea spălării banilor 

CCR a declarat NECONSTITUȚIONAL amendamentul dat cu dedicație pentru UDMR, din Legea pentru prevenirea spălării banilor 

Curtea Constituțională a decis, miercuri, cu prevederea referitoare la minoritățile naționale din Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor este neconstituțională. Este vorba despre prevederea potrivit căreia ONG-urile vor trebui sa raporteze unde ajung donaţiile primite, cu excepția organizațiilor nonguvernamentale ale minorităților.

Judecătorii de la CCR au luat această decizie în unanimitate.

”În ziua de 5 decembrie 2018, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) teza întâi din Constituție și al art.11 alin.(1) lit.A.a) și art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în ansamblul său, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. c), art. 5 alin. (1) lit. i), art.18, art. 53 pct.17 [referitor la introducerea art. 344 şi art. 345 în Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii], şi art. 53 pct. 21 [referitor la modificarea art. 56 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii] şi ale art. 63 din lege.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională a decis:

Cu unanimitate de voturi:

1. A admis obiecția de neconstituționalitate formulată și a constatat că sintagma „cu excepția organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, membre ale Consiliului Minorităților Naționale” din cuprinsul art. 4 alin. (2) lit.c) și art. 5 alin. (1) lit. i) din Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative este neconstituțională”, se arată într-un comunicat de presă al CCR.

Pe de altă parte, magistrații au respins sesizarea depusă de PNL și USR, cu privire la același act normativ.

”În urma deliberărilor, Curtea Constituțională a decis:

2. A respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată și a constatat că celelalte dispoziții din Legea pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui”, se mai arată în comunicatul citat.

Legea cu dedicație pentru UDMR a trecut prin Parlament, la sfârșitul lunii octombrie, într-un moment în care PSD căuta să-și asigure o majoritate solidă în Camera Deputaților pentru susținerea mai multor acte normative, printre care și legea offshore.

Articolul declarat, miercuri, neconstituțional de CCR prevedea că ONG-urile trebuie să raporteze unde ajung donațiile pe care le primesc. Exceptate de la această prevedere erau asociațiile și fundațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, membre ale Consiliului Minorităților Naționale.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`