Statuia „Leul – simbolul orașului Ierusalim”, inaugurată în Bucureşti în vechiul cartier evreiesc (VIDEO)

Statuia Leul - simbolul orașului Ierusalim, inaugurată în Bucureşti în vechiul cartier evreiesc (VIDEO)

Cu prilejul împlinirii a 70 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte româno-israeliene a fost inaugurat monumentul „Leul Ierusalimului”, lucrare plasată în vechiul cartier evreiesc din Bucureşti, în piaţa ce îi poartă numele. La ceremonia de dezvelire a monumentului au fost prezenţi reprezentanți de marcă ai spațiului public, academic și cultural.

Primăria Municipiului Bucureşti prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, în colaborare cu Ambasada Israelului la Bucureşti şi Fundaţia Lauder Reut au inaugurat monumental de for public „Leul – simbolul orașului Ierusalim”, în Piața Leul Ierusalimului din București.

La baza realizării din bronz a monumentului de for public stă opera colectivă cu aceeași denumire, creată în scop caritabil de tineri artiști israelieni în vederea obținerii de fonduri pentru persoane cu dizabilități. Aceasta a fost donată de Consiliul Local al Ierusalimului prin Fundația Reut Primăriei Capitalei în semn de prietenie la ceas aniversar. De asemenea, restaurarea unei părţi din vechiul cartier evreiesc a constituit-o şi reabilitarea clădirii Academician Nicolae Cajal, sediul liceului Lauder Reut.

„Donaţia Primăriei din Ierusalim şi a domnului primar va putea fi văzută de toţi bucureştenii şi de vizitatori. Contribuţia noastră a fost practic să îmbrăcăm în bronz monumentul primit ca donaţie, ceea ce am făcut cu mare respect. Aceasta este o cauză mai mult decât nobilă, este vorba de un principiu pe care eu l-am moştenit şi îl voi transmite şi fiilor fiilor mei, acela de a ne respecta relaţiile tradiţionale cu ţările prietena, acela de a îi respecta pe eroii neamului nostru, acela de a prezerva cultura patrimoniul naţional şi de a încerca prin posibilităţile noastre, ale generaţiei actuale, să cultivăm cât mai multe relaţii, nu doar simbolice, cu toate ţările prietene, cu toate popoarele prietene cu care avem legături vizibile şi invizibile, sufleteşti şi diplomatice”, a afirmat primarul general Gabriela Firea.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`