FMI: Portugalia riscă reducerea țintei de deficit bugetar, iar Spania se confruntă cu probleme grave

FMI: Portugalia riscă reducerea țintei de deficit bugetar, iar Spania se confruntă cu probleme grave
Foto: theforeigner.no

Respectarea țintelor de deficit bugetar ar putea să nu fie o politică favorabilă Portugaliei dacă economia țării va continua să scadă sub așteptări, a anunțat FMI joi.

Potrivit Reuters, reprezentanții fondului nu au cerut reducerea ţintei pentru deficit, de 4,5% din PIB, stabilită în programul de finanţare convenit de Portugalia cu UE şi FMI, dar au semnalat îngrijorarea legată de scăderea cererii pe piaţa mondială şi de impactul măsurilor de austeritate asupra economiei.

Pe de altă parte, Portugalia încă mai are șanse să ajungă la țintele de deficit stabilite.

Luna trecută, FMI a aprobat un împrumut de 78 de miliarde de euro pentru Portugalia, considerând că țara poate reveni pe piața de obligațiuni la finalul anului viitor, conform planului.

Pe de altă parte, FMI analizează planul de reforme bugetare adoptat de curând de Spania.

„Vom sublinia necesitatea ca Spania să respecte noua ţintă a deficitului bugetar, nu doar la nivel central ci şi la nivelul autorităţilor regionale. În mod clar problemele cu care se confruntă Spania sunt grave, iar pieţele financiare rămân volative”, a spus Gerry Rice, purtătorul de cuvânt al FMI.

Spania este singura ţară care nu a beneficiat de creşterea preţurilor obligaţiunilor, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a împrumutat băncilor peste 1.000 de miliarde de euro, investitorii anticipând că guvernul de la Madrid va fi nevoit să ceară ajutor financiar internaţional.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`