Brexit: Dacă acordul este respins de Parlament, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului May este inevitabilă

Brexit: Dacă acordul este respins de Parlament, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului May este inevitabilă
sursă foto: irishtimes.com

Lupta politică din Marea Britanie este din ce în ce mai încrâncenată, după ce una dintre cele mai importante voci din Opoziție a anunțat că depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului May „este inevitabilă”, dacă acordul privind Brexit nu va trece de Camera inferioară din Parlamentul arhipelagului, relatează The Independent.

Sir Keir Starmer, ministrul „din umbră” pentru Brexit al Partidului Laburist, este cel care a făcut această afirmație, în contextul în care premierul Theresa May se pregătește de unul dintre cele mai importante teste politice de când s-a instalat în Downing Street. Săptămâna viitoare, liderul londonez se va prezenta în fața Camerei Comunelor din Parlamentul britanic pentru un vot crucial.

Scena publică britanică se așteaptă ca acordul privind Brexit să fie respins de Legislativ, dat fiindcă Partidul Democrat Unionist, care se coagulează alături de conservatori în majoritatea guvernamentală, a promis deja să se opună înțelegerii dintre Bruxelles și Londra. Mai mult decât atât, mai mulți membri ai Partidului Conservator au anunțat și ei că se vor alătura demersului.

„Se pare că un număr important de conservatori va vota împotriva acordului. Dacă premierul pierde acest vot, potrivit prevederilor legale deja aprobate, aceasta trebuie să revină în fața Parlamentului pentru a i se adresa. În opinia mea, dacă pierde un vot atât de important, este esențial să dăm un nou vot de încredere în Guvern”, a spus Sir Keir Starmer.

Cu toate acestea, în cazul unui vot de încredere, situația premierului britanic ar putea fi alta pentru că, deși mai mulți parlamentari de la guvernare par dispuși să li se alăture laburiștilor și să pice acordul în Parlament, pare destul de puțin probabil ca aceiași oameni să sară din nou în tabăra cealaltă astfel încât moțiunea de cenzură să aibă succes.

„Cred că este inevitabil să lansăm acest demers. Evident, acest lucru va depinde de ce se întâmplă în termen de nouă zile, va depinde de răspunsul dat de demnitari. Dar dacă premierul pierde un vot de o asemenea importanță după doi ani de negocieri, atunci suntem îndreptățiți să cerem alegeri generale”, a conchis demnitarul Opoziției.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:00 - Ministrul Veștea (PNL), întrebat dacă se menține coaliția cu PSD și după alegeri: „Eu sunt născut în aceeași zi cu Nostradamus și nu sunt în măsură să vă dau o astfel de soluție. Românii decid” (VIDEO)
22:30 - Arafat, despre ploile torențiale: Consecințele de până acum nu sunt grave / Deja în județul Galați avem 3.500 de persoane evacuate. Vreo 260 au refuzat evacuarea și fac asta pe propria răspundere (VIDEO)
22:07 - Ministrul Mircea Fechet: Debitul Dunării nu are o creștere care să ne surprindă / Galațiul rămâne sub cod roșu / Am mers mai bine de 1000 de km să mă asigur că autoritățile sunt pregătite (VIDEO)
21:45 - Cum răspunde ANM criticilor că a exagerat cu avertismentele privind furtuna. Georgescu: S-a ținut cont de toate fenomenele meteo. Maximele termice vor în unele zone cu 15 grade mai scăzute (VIDEO)
21:08 - George Simion spune că Becali ar putea fi printre candidaţii AUR: Îl iau pentru că aduce voturi. A învăţat unele lucruri. Nu merge degeaba la mănăstiri, la biserici
20:45 - Probleme în traficul din București din cauza furtunii: Mijloace de transport, blocate la Podul Grozăveşti (VIDEO)
20:18 - Extrema dreaptă a câștigat alegerile parlamentare din Austria, arată primele estimări. Cancelarul Karl Nehammer și-a recunoscut înfrângerea
19:44 - Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie, un zâmbet industrial, cu patru viteze” / Secretul longevității sale și mesajul lui pentru români în prag de alegeri
19:32 - PSD organizează consultări cu sindicatele și patronatele pe tema programului de guvernare
19:06 - Trei cutremure, duminică, în România. Ultimul s-a produs în Brăila. Ce magnitudini au avut