Mihail Gorbaciov: George H.W Bush a avut o contribuție majoră în stoparea Războiului Rece și a cursei înarmării

Mihail Gorbaciov: George H.W Bush a avut o contribuție majoră în stoparea Războiului Rece și a cursei înarmării
sursă foto: literaturadeazi.ro

Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, a salutat rolul pe care George H.W. Bush, decedat vineri, l-a avut în a pune capăt Războiului Rece și cursei înarmării dintre SUA și URSS, potrivit DPA citat de Agerpres.

„Multe dintre amintirile mele se leagă de el. Am lucrat împreună în anii de mari schimbări. A fost o perioadă grea, care a necesitat o responsabilitate uriașă din partea fiecăruia. Rezultatul l-a constituit sfârșitul Războiului Rece și a cursei de înarmare nucleară”, a declarat fostul conducător sovietic.

Gorbaciov a făcut această afirmație după ce mass-media a anunțat că George H.W. Bush, cel de-al 41-lea președinte american, s-a stins din viață la vârsta de 94 de ani.

Cei doi lideri de stat au purtat negocieri înainte ca Uniunea Sovietică să se destrame, în anul 1991, fiind cei care au semnat un acord pentru controlul asupra armelor care a redus în mod substanțial arsenalul nuclear al celor două țări.

Mandatul lui George H.W. Bush s-a desfășurat în perioada 20 ianuarie 1989 și 20 ianuarie 1993, fiind definit de politica externă, dat fiindcă mai multe evenimente majore s-au desfășurat în acea perioadă: căderea Zidului Berlinului în noiembrie 1989, invadarea Panama de către SUA în decembrie 1989, care a generat înlăturarea de la Putere a generalului Manuel Noriega, primul război din Golful Persic în 1990, odată cu invazia Irakului în Kuweit, precum și dezintegrarea Uniunii Sovietice.

Totodată, George H.W. Bush a contribuit la accelerarea negocierilor pentru înființarea acordului de liber schimb „NAFTA” (North American Free Trade Agreement), între Canada, SUA și Mexic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`