Externe
Un tablou al pictorului francez Pierre Auguste Renoir, a cărui valoare se ridică la 160.000 euro, a fost furat de la o casă de licitații din Viena, informează Reuters.
Totul s-a întâmplat la casa Dorotheum din capitala Austriei. Trei suspecți sunt căutați de poliție.
Lucrarea furată este „Golfe, mer, falaises vertes”, o operă mai puțin cunoscută a lui Renoir.
Pozele celor trei suspecți au fost făcute publice de autorități, autorii furtului fiind surprinși de camerele de supraveghere.
Pictura ar fi urmat să fie scoasă la licitație miercuri.