Tensiuni între Londra și Washington după BREXIT! Trump: Acordul pune piedici în comerțul dintre SUA și Marea Britanie

Tensiuni între Londra și Washington după BREXIT! Trump: Acordul pune piedici în comerțul dintre SUA și Marea Britanie

Președintele american Donald Trump a criticat acordul privind Brexit, încheiat între Marea Britanie și Uniunea Europeană, afirmând că această înțelegere va pune piedici în calea comerțului dintre Statele Unite și partenerii britanici, informează AFP.

Declarația a fost făcută luni, când Donald Trump a mai precizat că înțelegerea dintre Bruxelles și Londra pare să avantajeze mai degrabă blocul comunitar. Tot atunci, liderul de la Casa Albă a mai afirmat că partea americană trebuie să examineze serios dacă Regatul Unit este sau nu autorizat să facă comerț în baza acestui acord, estimând că efectul înțelegerii dintre europeni și britanici va pune Regatul Unit în situația în care nu va mai putea încheia un acord de liber schimb cu SUA.

De partea cealaltă, Executivul londonez i-a răspuns lui Trump, subliniând că Regatul Unit va fi liber să-şi aleagă politica comercială şi să încheie propriile acorduri cu state terţe, adăugând că există deja bazele unui acord ambiţios cu SUA.

„Acordul pe care l-am convenit cu UE stabilește clar că, pentru prima dată în ultimii 40 de ani, Regatul Unit va dezvolta o politică comercială independentă”, a declarat, marți, un purtător de cuvânt din Downing Street.

Prin urmare, sursa citată a mai precizat că Marea Britanie poate avea libertatea de a semna acorduri comerciale cu țări din lumea întreagă, inclusiv cu SUA.

Acordul privind Brexitul, încheiat duminică după îndelungi şi dificile negocieri, prevede o perioadă iniţială de tranziţie până la finele anului 2020, timp în care aproape nimic nu se va schimba în relaţiile dintre Regatul Unit şi UE. Ulterior, dacă perioada de tranziţie nu se va prelungi, Regatul Unit ar rămâne în uniunea vamală cu UE în cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere privind un alt tip de relaţii comerciale.

Pe 11 decembrie legislativului britanic se va pronunţa prin vot asupra acestui acord, criticat atât de adversarii Brexitului cât şi de cei care doresc o ruptură clară de UE, mai mulţi miniştri conservatori din rândul celor din urmă demisionând în ultima vreme întrucât nu sunt de acord cu termenii înţelegerii încheiate cu UE.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`