Ecaterina Andronescu, ministrul care a desființat școlile de meserii: Școala să-l profesionalizeze pe elev pentru a exercita muncă utilă în societate / Când va fi gata noua Lege a Educației

Ecaterina Andronescu, ministrul care a desființat școlile de meserii: Școala să-l profesionalizeze pe elev pentru a exercita muncă utilă în societate / Când va fi gata noua Lege a Educației

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunțat că până în iunie 2019 va fi gata o nouă lege a învățământului.

„Vom constitui grupuri de lucru şi în aceste grupuri de lucru, vom face apel la toţi cei care sunt determinaţi să vină în întâmpinarea unei legi moderne. Eu cred că viitoarea lege a învăţământului trebuie să genereze o viziune de evoluţie a sistemului de învăţământ. Ce vrem noi de la cei şcoliţi? Vrem să le dezvoltăm personalitatea? Atunci, dacă da, trebuie să ne uităm în programele şcolare astfel încât acest lucru să se întâmple. Niciunul dintre cei şcoliţi acum nu cred că o să aibă, în perioada activă a vieţii fiecăruia dintre ei, un singur job şi atunci trebuie ca această personalitate să se poată adapta la schimbările din viaţă. Să nu le ia ca pe nişte şocuri cărora nu pot să le facă faţă”, a declarat Ecaterina Andronescu, citată de HotNews.

Ea a mai spus că școala ar trebui să-l pregătească pe elev pentru a putea desfășura o muncă utilă în societate: ”Al doilea aspect, cred că şcoala trebuie să-i dea celui şcolit acele achiziţii culturale care să-l facă să înţeleagă. În al treilea rând, cred că şcoala trebuie să-i dea acele achiziţii în cunoaştere, să-l profesionalizeze pentru a exercita muncă utilă în societate”.

Ecaterina Andronescu este pentru a patra oară ministru al Educației. Din toți acești ani, cea mai criticată măsură a ei a rămas desfiinţarea şcolilor profesionale şi de meserii. În iarna anului 2009, Guvernul din care făcea parte a hotărât peste noapte desfiinţarea şcolilor de artă şi meserii, fără nicio explicaţie plauzibilă. Asta deși chiar ea le înfiinţase în anul 2002-2003, ca urmare a restructurării şcolilor profesionale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:21 - Numărul pensionarilor a scăzut, în noiembrie, cu aproape 17.000 de persoane. Cât a fost pensia medie în această lună
12:03 - Toni Greblă: În situația în care CCR consideră că este necesar să verifice toate secțiile de votare din lume, situația va complica foarte mult desfășurarea alegerilor. Nu știu ce nume să trecem pe buletinele de vot pentru turul doi
11:36 - Avertizare Cod galben de vreme rea, emisă de meteorologi pentru aproape jumătate din țară. Care sunt județele afectate
11:15 - Câte posibile incidente au fost semnalate de la debutul campaniei electorale pentru parlamentare? MAI a dat toate detaliile. Continuarea propagandei electorale, aspru sancționată
10:56 - Se fac ultimele pregătiri pentru parada militară de Ziua Națională! Pentru prima dată, pe 1 Decembrie, vom putea vedea și o dronă Bayraktar. Ce alte elemente de noutate vor mai fi (VIDEO)
10:21 - A început votul în diaspora pentru alegerile parlamentare. Zecii de mii de români au votat deja
00:03 - Volodimir Zelenski susține că războiul poate înceta dacă Ucraina intră în NATO, deocamdată fără teritoriile ocupate
23:59 - Câte gâini ai voie să crești în curte legal? Un locuitor din Oradea a fost sancționat pentru că a depășit numărul
23:59 - De luni, curierii poștali vor începe distribuirea pensiilor. Ce creștere vor înregistra veniturile seniorilor din ianuarie 2025
23:34 - Românii, invitați să studieze în Rusia în plin scandal cu candidatul pro-rus Călin Georgescu în prim plan