Laszlo Tokes ar putea candida la președinția Ungariei: Partidele parlamentare, în ședință pentru nominalizarea unui nou șef de stat

Laszlo Tokes ar putea candida la președinția Ungariei: Partidele parlamentare, în ședință pentru nominalizarea unui nou șef de stat

Europarlamentarul Laszlo Tokes ar putea candida la preşedinţia Ungariei, funcție eliberată recent de Pal Schmitt, care și-a dat demisia în urma unui scandal, în care este acuzat de plagiat.

Potrivit jurnaliştilor de la Adevărul cele cinci partide parlamentare din ţara vecină s-au reunit pentru a stabili paşii necesari, pentru nominalizarea unui nou preşedinte al ţării.

Numele lui Laszlo Tokes a fost vehiculat după ce premierul Viktor Orban a respins propunerea formaţiunilor de opoziţie care doreau o pesonalitate care să obţină consensul tuturor partidelor, eventual un prestigios reprezentant al mediului academic. Orban a anunţat că ar prefera un preşedinte activ politic care să se situeze mai la dreapta decât el.

Posibila candidatură a lui Tokes pentru preşedinţia Ungariei a fost menţionată într-un cotidian maghiar unde se precizează că, după standardele premierului Orban, candidaţii ar fi doar doi: Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului şi Laszlo Tokes. Ambii se situează la dreapta lui Orban.

Nu este pentru prima dată când Laszlo Tokes apare pe lista candidaţilor pentru preşedinţie. Site-ul maghiar Index scrie că Tokes este unul dintre cei mai loiali partizani ai lui Orban din Transilvania.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`