PNL depune moţiune de cenzură după 1 decembrie. Orban: Purtăm negocieri cu parlamentari PSD şi sperăm că UDMR va sprijini demersul

PNL depune moţiune de cenzură după 1 decembrie. Orban: Purtăm negocieri cu parlamentari PSD şi sperăm că UDMR va sprijini demersul

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă va fi depusă după 1 decembrie, iar PNL negociază pentru obţinerea sprijinului unor parlamentari PSD, cât şi a grupului parlamentar al celor de la UDMR.

„Suntem în negocieri asidue. Toată lumea trebuie să ştie că pentru reuşita moţiunii este necesar ca în plus să o voteze 67 de parlamentari. Încă nu am ajuns la acest număr, purtăm negocieri. Cu certitudine vom depune moţiunea în actuala sesiune parlamentară, cel mai probabil vom stabili cum merg negocierile după data de 1 decembrie”, a declarat Ludovic Orban, sâmbătă la Iaşi, potrivit Agerpres.

Preşedintele PNL a subliniat că negocierile privind sprijinirea moţiunii de cenzură se negociază şi în funcţie de evoluţiile din PSD.

„Ducem negocierile şi în funcţie de toate evoluţiile din PSD. Acum nu pot spune ce pun pe masă în negocierile cu PSD. Fiţi convinşi că avem soluţii. Este vorba de acţiune şi de votul efectiv. Dacă aleşii PSD nu au curajul să voteze înseamnă că-s nişte slugi”, a susţinut Orban.

Succesul unei moţiuni de cenzură va depinde şi de felul în care se vor poziţiona UDMR şi ALDE.

„Nădăjduim că de data asta UDMR va ţine cont de voinţa populaţiei maghiare. Aşteptăm să acţioneze în consecinţă. Aceleaşi aşteptări le avem şi de la ALDE, chiar dacă aşteptările de la domnul Tăriceanu sunt foarte mici. Din păcate, de câţiva ani Tăriceanu este pe post de Guţă Tătărăscu şi este mai zelos în susţinerea ticăloşiilor inţiate de Dragnea decât mulţi pesedişti”, a arătat Orban.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`