SPANIA blochează BREXIT! UE se chinuie să ajungă la un consens, cu mai puțin de 48 de ore înainte de summit

SPANIA blochează BREXIT! UE se chinuie să ajungă la un consens, cu mai puțin de 48 de ore înainte de summit
sursă foto: Hepta.ro / Alpha Press / Alpha Press

Obiecția de ultim-moment a Spaniei a blocat încercarea Uniunii Europene de a trece peste ultimul obstacol din acordul Brexit, chiar cu mai puțin de 48 de ore rămase până la summit-ul extraordinar de la Bruxelles pe această temă, informează Reuters.

După aproape trei ore de negocieri, Spania n-a reușit să ajungă la un acord cu Marea Britanie în ceea ce privește situația Gibraltarului, astfel că „munca va continua”, după cum spun sursele diplomatice citate de publicație.

Cu doar patru luni înainte de ieșirea efectivă a Regatului Unit din UE, Theresa May și liderii celor 27 de state-membre trebuie să semneze „acordul de divorț”, precum și declarația politică comună privind viitoarele relații dintre Marea Britanie și blocul comunitar.

În acest sens, premierul britanic se va deplasa la Bruxelles, spre sfârșitul zilei de sâmbătă, unde va purta o serie de discuții cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la doar câteva ore distanță de summit-ul istoric care va avea loc în cursul zilei de duminică.

Purtătorul de cuvânt al lui Theresa May a afirmat, în capitala Angliei, că șefa Executivului va încerca să rezolve neînțelegerile dintre Guvernul spaniol și cel britanic în ceea ce privește Gibraltarul, un teritoriu care a stârnit multe divergențe între Madrid și Londra.

În esență, Spania cere schimbarea acordului privind Brexit și declarația politică comună, astfel încât acestea să stipuleze ferm că orice decizie luată în privința Gibraltarului se va lua exclusiv cu încuviințarea ibericilor.

Totuși, Marco Aguiriano, secretarul de stat spaniol pentru Afaceri Europene, a afirmat, vineri, că statul pe care-l reprezintă a primit asigurări din partea Regatului Unit că britanicii vor susține inițiativa de a include clarificările menționate în acord și în declarație.

„Vrem să vedem aceste angajamente luate în scris (…) Când această clauză va fi inclusă în toate documentele…premierul va lua o decizie”, a afirmat demnitarul spaniol.

Astfel, Spania vrea angajamentul în scris până la summit-ul extraordinar de duminică, iar oficialul spaniol a spus că țara sa dorește să clarifice această chestiune pentru a nu fi pusă în situația de a respinge pachetul final privind ieșirea britanicilor din Uniunea Europeană.

„După discuția mea cu Theresa May, suntem foarte departe de un consens. Guvernul meu va apăra întotdeauna interesele Spaniei. Dacă nu se fac schimbări, ne vom folosi de veto pentru respingerea Brexit”, a spus premierul Spaniei, Pedro Sanchez, joi.

Potrivit regulamentelor UE, acordul de despărțire trebuie adoptat cu majoritate de voturi, nu cu unanimitate, deci un singur stat nu îl poate bloca. Cu toate acestea, liderii europeni doresc unanimitate în această chestiune atât de complicată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`