Economic
Curtea de Apel București a găsit-o incompatibilă pe Ecaterina Andronescu în urma unei sesizări făcute de ANI.
Ecaterina Andronescu a deținut, în aceeași perioadă, funcțiile de senator, rector la Universitatea Politehnică din Bucureși și vicepreședinte PSD.
Potrivit ziare.com, ANI a stabilit, in iunie 2011, ca senatorul Ecaterina Andronescu s-a aflat in conflict de interese, deoarece in perioada in care a fost ministru al Educatiei in Guvernul Boc a fost si managerul unui proiect al UPB derulat cu fonduri UE si a incasat aproape 40.000 de lei, iar institutia a sesizat Parchetul.
Deciza de marți a magistraților nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile.