Radja Nainggolan, fotbalistul lui Internazzionale Milano, a declarat pentru ESPN că nu va reveni la naționala Belgiei, indiferent dacă reprezentativa va avea alt selecționer sau nu.
„Nu voi reveni la echipa naţională. Am spus că dacă nu merg la Cupa Mondială, mă voi retrage de la naţională şi sunt un om care se ţine de cuvânt. Dacă ar veni alt selecţioner şi mi-ar spune să revin, aş refuza în continuare. Fiindcă este hotărârea mea şi m-am gândit bine (…) Am fost cu adevărat dezamăgit. (…) Am jucat 50 de meciuri într-un sezon şi totuşi am fost lăsat deoparte. Chiar cred că îmi meritam locul mai mult ca alţii”, a explicat Nainggolan.
Când a anunţat lotul pentru Mondial, Roberto Martinez şi-a exprimat regretul pentru că, „din motive tactice”, s-a văzut nevoit să lase deoparte un „mare jucător”.
„Am fost cu adevărat dezamăgit. (…) Am jucat 50 de meciuri într-un sezon şi totuşi am fost lăsat deoparte. Chiar cred că îmi meritam locul mai mult ca alţii”, a explicat Nainggolan.
Totuși, jucătorul „nerazzurro” nu a reuşit să accepte scuzele lui Martinez: „Scuzele au fost jalnice. Cred că e dezamăgitor să vezi nişte oameni spunând nişte lucruri fără să fi vorbit înainte cu mine. Trebuie să-mi spui lucrurile în faţă, putem să stăm de vorbă, să dăm mâna şi chiar dacă nu mă chemi la naţională, te voi respecta totuşi mai mult decât dacă n-ai vorbit cu mine”.