Președintele PNL, Ludovic Orban, condamnă declarațiile lui Laufer la adresa lui Iohannis: ‘Afectează grav imaginea României’

Președintele PNL, Ludovic Orban, condamnă declarațiile lui Laufer la adresa lui Iohannis: 'Afectează grav imaginea României'

Președintele PNL, Ludovic Orban, reacționează dur după ce Ilan Laufer l-a numit antisemit pe Klaus Iohannis.

Liderul opoziției din România a declarat, miercuri, că acuzațiile lui PSD-istului la adresa președintelui trebuie sancționate, acestea afectând imaginea României.

Totodată, șeful PNL somează PSD să se delimiteze de declarațiile lui Ilan Laufer.

„Acuzațiile stupefiante ale manechinului PSD propus de Liviu Dragnea pentru preluarea ministerului Dezvoltării Regionale, Ilan Laufer la adresa Președintelui României, Klaus Iohannis sunt de o gravitate fără precedent și trebuie sancționate public imediat. Folosirea în discursul public a termenilor de anti-semitism și nazism în contextul refuzului de numire a unei persoane nepotrivite într-o funcție de demnitate publică reprezintă o profanare a memoriei victimelor Holocaustului și o ofensă nepermisă la adresa comunității etnice germane. Astfel de afirmații, susținute de la tribuna oficială a partidului de guvernământ PSD, afectează grav imaginea României în plan internațional și riscă să deterioreze relațiile cu partenerii strategici din Uniunea Europeană, NATO și Statele Unite ale Americii”, a transmis Ludovic Orban, într-un comunicat de presă.

Ilan Laufer a fost propunerea PSD pentru înlocuirea lui Paul Stânescu, pe de o parte, din fruntea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și pe de altă parte din fotoliul de vicepremier.

„Refuzul președintelui Iohannis în ceea ce mă privește este un nou act de antisemitism și vreau să atrag atenția asupra fenomenului neîncetat de antisemitism pe care l-a demonstrat, în ultimul an, președintele Klaus Iohannis. Așa cum se știe, domnul Iohannis a avut mai multe ieșiri împotriva evreilor și declarații antisemite, a refuzat și a blocat numirea unui ambasador în Israel, dorind, pe această cale, să saboteze relația dintre România și Israel. Vă pot spune că a contribuit inclusiv la sabotarea ședinței de Guvern comune care trebuia să aibă loc între Guvernul israelian și Guvernul român”, a declarat, marți seară, Ilan Laufer.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)