Un pensionar din judeţul Dâmboviţa a fost tâlhârit şi bătut de fosta lui concubină, ajutată de doi bărbaţi şi o altă femeie.
Bărbatul din Pucioasa a sunat la poliţie, după ce două femei de 30 şi respectiv 40 de ani, împreună cu doi bărbaţi, unul de 38 şi altul de 45 de ani au pătruns în casa lui.
Aceştia i-au furat pensia în valoare de 1.100 de lei, dar acum nu ar fi prima dată când se întâmplă.
„Nu e prima dată când mi-au luat-o. Ohoo, de câte ori”, a declaratVasile Duțulescu, relatează Târgovişte News.
El a mai povestit că până acum, hoţii furau banii şi plecau îndată, dar de această dată l-au atacat şi l-au bătut cu bestialitate.
Femeile au suţinut că una dintre ele a susţinut relaţii sexuale, în schimbul cărora pensionarul le-a oferit toţi banii lui.
În schimb, unul dintre bărbaţi a recunoscut că au mers la el acasă şi l-au agresat.
„Eu l-am bătut, aia i-a luat banii, am împărțit și gata! Amândouă știau că a luat pensia”, a explicat unul dintre suspecţi.