Proiect adoptat de Senat: Agresorului să-i poată fi interzisă revenirea în locuinţa familiei pe 6 luni

Proiect adoptat de Senat: Agresorului să-i poată fi interzisă revenirea în locuinţa familiei pe 6 luni
Foto: evz.ro

Senatul a adoptat tacit, luni, un proiect legislativ care prevede posibilitatea ca instanţa de judecată să dispună, la cererea victimei, măsura interzicerii de a reveni în locuinţa familiei pentru agresor, pentru o perioadă de maximum șase luni, chiar dacă acesta este unicul proprietar al locuinţei.

Potrivit Mediafax, instanţa de judecată ar urma să poată dispune această măsură la cererea victimei, a oricărei persoane sau din oficiu, ori de câte ori există probe sau indicii temeinice că un membru de familie a săvârşit un act de violenţă cauzator de suferinţe fizice sau psihice asupra unui alt membru.

Victima va avea obligaţia, în perioada respectivă, să efectueze cheltuielile necesare întreţinerii locuinţei.

Proiectul inițiat de deputaţii PDL Raluca Turcan şi Daniel Buda urmează să fie discutat și de Camera Deputaților.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:16 - Alexandru Rafila, avizat favorabil pentru Ministerul Sănătății: Investițiile în spitale continuă într-un ritm accelerat / Ne preocupă dezvoltarea unui pachet de asigurări de sănătate care să includă și asigurările private (VIDEO)
17:16 - Newsweek: 6 zgomote „ciudate” care se aud la centrala termică. Cum identifici cauzele și cum le rezolvi rapid
17:11 - Programul de Crăciun și de Revelion al băncilor. Când nu vor funcționa instituțiile financiare
17:00 - Emil Hurezeanu, după ce a primit aviz favorabil pentru MAE: Este lumea revenirii la suveranitatea limitată, la războiul de agresiune / Nu sunt neapărat adeptul alinierilor cu orice preț și al practicii pilotului automat (VIDEO)
16:51 - Incendiu în Dâmbovița. O cisternă cu GPL a luat foc după ce a fost implicată într-un accident rutier cu o altă cisternă și un autoturism (VIDEO)
16:43 - Daniel Breaz: Indexările de pensii ar trebui să fie făcute. Pensionarilor trebuie să le dăm ceea ce s-a promis / Trebuie să ne gândim cum creștem PIB (VIDEO)
16:40 - Marina Voica, la 88 de ani, va sărbători Crăciunul cu preparate tradiționale aduse în dar de vecinii din Breaza: „Eu nu prea gătesc”
16:27 - Dezastru ecologic după răsturnarea petrolierelor rusești în Marea Neagră. Peste 12 delfini și sute de păsări au murit
16:20 - Alexandru Muraru: Premieră absolută în istoria Parlamentului – un condamnat definitiv și un urmărit penal, propuși de partidele extremiste AUR și SOS pentru președinția celor două camere
16:09 - Elvira Deatcu, dezvăluiri surprinzătoare! De ce frumusețea i-a fost o piedică în carieră: „Nu e plăcut s-auzi: „Ești prea arătoasă pentru acest rol””