Black Friday în România: A fost făcută o plată din Costa Rica. Peste 86 de milioane de lei s-au tranzacționat în primele ore ale dimineții (VIDEO)

Black Friday în România: A fost făcută o plată din Costa Rica. Peste 86 de milioane de lei s-au tranzacționat în primele ore ale dimineții (VIDEO)

Peste 86 de milioane de lei au fost tranzacționate în primele ore ale dimineții de Black Friday, iar plăți au fost făcute atât din România, cât și din străniătatem inclusiv din Costa Rica. Anunțul a fost făcut vineri, la ora 11.00, într-o conferință de presă organizată cu ocazia celui de-al optulea an de Black Friday în România.

”Până în acest moment, s-au tranzacționat peste 86 de milioane de lei. Față de anul trecut, înseamnă o creștere de peste 43%, comparând aceleași ore, dar, ca număr de tranzacții înregistrăm peste 55% creștere. Până acum, avem peste 110.000 tranzacții. Anul trecut, tot Black Friday-ul a avut 160.000 de tranzacții, deci este o creștere substanțială. (…)

La categoriile de produse, în top trei sunt cele din IT, așa cum era de așteptat, fashion, dar avem în spate și turismul. (…)

Cea mai mare tranzacție online înregistrată în acest Black Friday are valoarea de 47.000 de lei, urmată de o altă trazacție de 32.000 de lei și o alta de 24.000 de lei. (…)

Am înregistrat plăți cu cardul emise în o mulțime de țări. În acest moment, cele mai multe cumprături ne vin din România, Marea Britanie, Ungaria, Italia și Statele Unite. Nu vă ascund că avem și țări exotice, avem și o plată din Costa Rica, suntem și noi curioși ce conține coșul de cumpărături”, au anunțat organizatorii conferinței.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)
19:31 - Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Copila a rămas fără splină