Proiectul noii Legi a pensiilor vine cu modificări importante în ceea ce priveşte vârsta de pensionare, în special pentru femei.
Astfel, sunt vizate angajatele care care au realizat stagiul minim de cotizare, care au născut trei copii şi i-au crescut până la vârsta de 16 ani: ele vor putea să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare cu şase ani, dacă proiectul va fi adoptat şi va intra în vigoare.
Totodată, începând cu al patrulea copil, se adaugă câte un an la reducerea vârstei de pensionare.
Spre exemplu, o femeie care a realizat stagiul minim de cotizare, a născut şi crescut patru copii va beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu şapte ani.
Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare.
În prezent, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi de 63 de ani pentru femei.