Un europarlamentar german cere sancţionarea României prin activarea articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene

Un europarlamentar german cere sancţionarea României prin activarea articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene

Cu doar o zi înainte ca rezoluţia privind situaţia statului de drept din România în Parlamentul European, un europarlamentar germen merge mai departe şi cere măsura extremă pentru România, articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene, cunoscut şi ca „opţiunea nucleară”.

„Cer social-democraţilor să ia serios în considerare posibilitatea ca noi, Parlamentul European, să declanşăm împotriva României procedura prevazută de Articolul 7”, a spus Elmar Brok, pentru Welt am Sonntag, citează Digi24.

Procedura activării 7 din Tratatul Uniunii Europene a fost deja aplicat în cazul Poloniei şi Ungariei. Dacă sancţionarea este aprobată în unanimitate de toate statele membre atunci ţara respectivă îşi pierde numeroase drepturi, prin care mai important amintim dreptul de vot în Consiliul Uniunii Europene.

Un avertisment pentru România a venit şi din partea secretarului general al Consiliului Europei. Thorbjorn Jagland a cerut autorităţilor de la Bucureşti să aplice toate recomandările privind statul de drept şi continuarea luptei anticorupţie.

„Ar fi un pas important înainte dacă România ar pune în aplicare recomandările noastre în domeniul apărării statului de drept şi al anticorupţiei”, a afirmat oficialul european.

Tot marți, când în plenul Parlamentului European are loc votul asupra Rezoluției privind statul de drept în România, Comisia Europeană va face public raportul din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`