Incident sângeros la o partidă de vânătoare organizată în judeţul Argeş! Unul dintre vânători a fost muşcat de cap de un urs! Bărbatul a suferit leziuni severe, iar acum se află în spital, informează B1 TV. Medicii spun că a avut mare noroc să scape teafăr din ghearele ursului.
Vânătorul rănit grav are 36 de ani şi este din Piteşti. Bărbatul se afla chiar la o vânătoare de urşi, organizată pe un fond privat din localitatea argeşeană Muşăteşti. Omul a fost luat prin suprindere de animal și s-a luptat cu el ca să scape cu viaţă. Bărbatul a fost muşcat de cap şi de mână şi ar putea rămâne mutilat.
Colegii de vânătoare au chemat rapid o ambulanţă la faţa locului, iar victima a fost dusă la Spitalul Județean de Urgență Pitești.
Medicii spun că vânătorul a scăpat cu viaţă din ghearele ursului doar pentru că este o persoană robustă, cu o constituţie fizică bună. Altfel, unele dintre leziuni puteau fi mortale, spun specialiştii. Vânătorul este acum conştient, dar va mai trece printr-o serie de investigaţii din cauza rănilor de la cap.