Update: ora 13:30Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat. Bărbatul a decedat.Călătorii din autocar vor fi găzduiți la hanul Stejarul din Lunca Corbului, acolo unde vor aștepta venirea unui alt autocar care să îi ducă în Grecia.
Circulaţia este blocată sâmbătă pe DN 65, între Piteşti şi Slatina, din cauza accidentului produs în localitatea argeşeană Lunca Corbului, eveniment rutier în care a fost implicat un autocar.
Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în accident au fost implicate un autoturism, două autotrenuri şi un autocar.
În autocar, care face curse internaționale pe ruta București-Atena, erau în jur de 35 de persoane, iar în autoturism, 5, ne transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.
Poliţiştii estimează că circulaţia se va relua normal în cel mult o oră.
Mai multe persoane rănite au fost raportate ca rănite, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.
Până la această oră, trei persoane au primit îngrijiri medicale la locul accidentului. Una dintre ele (un bărbat – pasager într-un autotren) se află în stop cardio-respirator şi se fac manevre de resuscitare, potrivit epitesti.ro.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.