Augustin Lazăr îl acuză pe Tudorel Toader: A intervenit în activitatea procurorilor și a acționat cu exces de putere

Augustin Lazăr îl acuză pe Tudorel Toader: A intervenit în activitatea procurorilor și a acționat cu exces de putere

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, precizează, în solicitarea de suspendare a executării propunerii ministrului Justiției de revocare a sa din funcție, că nu i s-a respectat dreptul la apărare, informează Agerpres. De asemenea, Lazăr îl acuză pe Tudorel Toader de ingerință în activitatea procurorilor și exces de putere.

„Solicităm instanţei să constate că, în procedura desfăşurată de ministrul justiţiei, care s-a finalizat prin propunerea de revocare, dreptul la apărare al procurorului vizat de această măsură nu a fost asigurat, nefiind în măsură să prezentăm ministrului, anterior formulării propunerii, motivele şi documentele care ar fi preîntâmpinat luarea acestei măsuri. Prin efectele pe care le produce în mod concret, asupra carierei procurorului ce ocupă o funcţie de conducere, procedura declanşată de ministrul Justiţiei întruneşte elementele unei veritabile proceduri disciplinare, punând în discuţie modul în care un procuror şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu”, se arată în solicitarea procurorului general, în care Lazăr cere și suspendarea executării actelor în baza cărora a fost emisă propunerea de revocare a sa.

Augustin Lazăr mai precizează că procedura de evaluare la care a recurs ministrul Justiției ”nu a îndeplinit cerinţele de transparenţă faţă de procurorul evaluat”.

„În cauză se prefigurează elementele excesului de putere prin raportare la exigenţele cerute conduitei celorlalte autorităţi publice în raporturile cu autoritatea judecătorească şi procurorii, tocmai pentru asigurarea garanţiilor de imparţialitate obiectivă în îndeplinirea funcţiilor judiciare ale acestora. Trebuie avute în vedere şi ‘Principiile de la Bangalore’, care permit magistraţilor să îşi exprime liber opiniile atunci când le este afectată independenţa sau când există riscul de a se aduce atingere separaţiei şi echilibrului puterilor în stat”, mai precizează procurorul general.

În solicitarea acestuia se arată și că unul dintre motivele care au stat la baza inițierii procedurii de revocare a pocurorului general se referă la ancheta cu privire la intervenția jandarmilor în Piața Victoriei la protestul din 10 august.

„Se poate lesne deduce că invocarea acestui motiv de revocare constituie, în realitate, o ingerinţă în activitatea concretă de instrumentare a unei cauze penale. Or, Curtea Constituţională a arătat că şi sistemele în care Ministerul Public este în subordinea sau parte a a Guvernului sunt conforme cu standardele europene, cu condiţia existenţei unor măsuri efective de natură a garanta independenţa sau autonomia Ministerului Public şi non intervenţia Guvernului în cauze concrete/individuale”, se mai precizează în cererea procurorului.

De asemenea, Augustin Lazăr reproșează faptul că inițierea procedurii de revocare a sa din funcție ”are valoarea unei sancţiuni disciplinare”, în contextul în care în urma controlului reprezentanților Inspecției Judiciare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a constatat nicio deficiență managerială.

Procurorul general este nemulțumit că, după anunțul privind evaluarea, nu i-au fost cerute ”date, informaţii, explicaţii cu privire la actele, faptele şi împrejurările concrete imputate” și că propunerea de revocare „nu au fost comunicate direct” înainte de a fi mediatizate concluziile la care a ajuns ministrul Justiției.

Augustin Lazăr menționează și faptul că o schimbare din funcție a procurorului general poate duce la o perturbare previzibilă gravă a funcţionării Ministerului Public și că poate afecta „reprezentarea instituţională a Ministerului Public la nivel naţional şi internaţional”.

Cererea lui Augustin Lazăr va fi discutată la Curtea de Apel Alba Iulia în 20 noiembrie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`