UPDATE 22:20 AS Monaco, formaţie al cărei patron a fost arestat chiar înaintea meciului din Liga Campionilor, a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 4-0de FC Bruges, după ce în urmă cu două săptămâni scorul a fost 1-1, în Belgia.
Au marcat Hans Vanaken ’12 şi ’17 (penalty), Wesley ’24 şi Ruud Vormer ’85.
Golurile pot fi urmărite AICI.
-Ştirea iniţială-
Cutremur în lumea fotbalului!Proprietarul rus al clubului AS Monaco, Dimitry Rybolovlev, a fost reţinut marţi de poliţia din Principat.
El este acuzat de acte de corupţie, trafic de influenţă şi complicitate la aceste infracţiuni, scrie L’Equipe, potrivit Agerpres.
Oamenii legii au descins şi la locuinţa miliardarului rus, unde au efectuat percheziţii în cauză.
Dosarul a fost deschis de procurorul general din Monaco. În timp ce era anchetat într-un caz de escrocherie în care era implicat şi un comerciant de obiecte de artă din Elveţia, Yves Bouvier, Rybolovlev ar fi beneficiat de tratament preferenţial din partea poliţiei locale monegasce şi chiar a ministrului justiţiei din principat, potrivit unor sms-uri prezentate de presa franceză.
Miliardarul a apărut în aceste zile în cadrul anchetei jurnalistice Football Leaks, în legătură cu încercările clubului AS Monaco de a ocoli regulile fair play-ului financiar.
AS Monaco evoluează chiar marţi seară în Liga Campionilor, într-un meci împotriva celor de la FC Bruges.