Situaţie gravă în zona Bucovinei. O groapă de gunoi a fost construită în Pasul Mestecăniş, la mai puţin de un kilometru de casele oamenilor, lângă un drum intens circulat. Lucrarea a fost făcută cu bani europeni. Studiul de fezabilitate şi raportul de mediu indică probleme grave, potrivit Libertatea.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Peste 7 milioane de euro au fost cheltuite pentru ca în cea mai pitorească zonă turistică din Bucovina să apară o imensă groapă de gunoi. Finanţarea s-a făcut din fonduri europene, iar autorităţile din Suceava au girat această constructie ilegală, având în vedere că a fost amplasată foarte aproape de popasurile turistice şi riscă să se prăbuşească peste calea ferată.
Oamenii sunt disperati si de aproape 11 ani se luptă cu autorităţile. Locuitorii din satul Valea Putnei au descoperit, încă din anul 2007, că la câteva sute de metri de curţile lor a apărut această bombă ecologică. Decizia constructiei gropii de gunoi a fost luată de Consiliul Judeţean, condus la acea vreme de Gheorghe Flutur, in ciuda faptului că localnicii s-au opus vehement şi au spus că animalele lor nu vor mai putea să pască în zonă, pentru că tot terenul va fi infectat.
Unii dintre ei şi-au construit case în zona respectivă înainte ca autorităţile să ia decizia construirii depozitului ecologic. Iar legea spune clar că aceste gropi nu se pot construi la mai puţin de un kilometru de casele oamenilor. Dispozitiile au fost insă încălcate, conform unuiraport topografic din zonă care arată că în zonă există locuinţe şi pensiuni la 500 de metri distanţă de locul afectat.
Distanţa dintre groapă şi drumul E58 este de numai 30 de metri. Iar pe acest drum circulă peste 6.000 de maşini circulă zilnic pe acest drum. Mai grav este faptul că acest loc emană numai putin de 11 substante toxice, iar aria e dispersie a acestora variază între 2 şi 3 kilometri, adică peste sat.
Şi problemele nu se opresc aici. Potrivit unui studiu de fezabilitate, amplasamentul nu este bun, panta dealului fiind prea mare, cu risc de alunecări de teren. Astfel, un morman de 40 de metri înălţime de deşeuri se poate prăbuşi oricând peste o cale ferată.