Mesaj TRANŞANT al Comisiei LIBE pentru România, în plin scandal legat de legile Justiţiei: Ce se întâmplă cu aderarea la spaţiul Schengen

Mesaj TRANŞANT al Comisiei LIBE pentru România, în plin scandal legat de legile Justiţiei: Ce se întâmplă cu aderarea la spaţiul Schengen

Comisia Libertăţilor Civile (LIBE) a adresat luni un mesaj surprinzător cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen, în contextul în care ţara noastră este măcinată de imensul scandal privind modificările aduse de actuala guvernare legilor Justiţiei şi Codurilor penale.
Eurodeputaţii din Comisie au reiterat luni îndemnul adresat miniştrilor statelor membre Uniunii Europene (UE) de a aproba rapid aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, ca membre cu drepturi depline.

Membrii LIBE au subliniat că o abordare în două etape – suspendarea controalelor la frontierele interne maritime şi aeriene, urmată de eliminarea controalelor la frontierele interne terestre – reprezintă un anumit număr de riscuri şi ar putea să aibă un efect negativ asupra viitorului extinderii spaţiului Schengen, potrivit unui comunicat al Parlamentului European, citat de news.ro.
Astfel, eurodeputaţii doresc ca decizia să fie luată sub forma unui „act juridic unic”, se arată în comunicat.

Ei apreciază că amânarea aderării depline României şi Bulgariei are consecinţe negative atât asupra celor două ţări, cât şi asupra întregii Uniuni, şi subliniază că menţinerea controalelor la frontierele interne şi reintroducerea lor în spaţiul Schengen pot afecta încrederea cetăţenilor în instituţii şi în integrarea europeană.

Extinderea spaţiului Schengen sau libera circulaţie a cetăţenilor UE nu ar trebui să fie afectată de efectele negative ale lacunelor altor politici UE precum cele referitoare la azil şi imigraţie, mai subliniază LIBE.

„Astăzi (luni, n.r.) Comisia Libertăţilor Civile a reafirmat că Bulgaria şi România ar trebui să devină membre cu drepturi depline ale spaţiului Schengen şi a respins perspectiva unei aderări parţiale, mai întâi cu frontierele aeriene şi maritime şi apoi, eventual cu frontierele terestre”, a declarat raportorul Serghei Stanişev, din cadrul grupului parlamentar european al socialiştilor şi democraţilor (S&D).

„Această abordare în două etape creează un precedent periculos, care nu doar că nu are nicio bază juridică solidă, dar care implică totodată inconveninete economice, sociale şi politice asupra UE”, a adăugat eurodeputatul bulgar.

Acest proiect al raportului a fost adoptat de Comisie cu 36 de voturi la patru şi o abţinere.

Parlamentul European (PE) urmează să se pronunţe asupra acestui raport non-legislativ în decembrie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:53 - Tânără plimbată în lesă în cadrul unei gale în care bărbați luptă cu femei. Organizatorul: „Păi așa am făcut și eu cu soția, toate iubitele mele” / Fata: „Nu m-am simțit înjosită deloc”
21:41 - Bogdan Paraschiv, după aderarea deplină a României la Schengen: Ar trebui să se pună pe umerii Guvernului României o presiune mai mare prin asumarea unor investiții și mai mari în rețeaua de autostrăzi necesară (VIDEO)
21:34 - Accident grav la ieșirea din Ploiești. Nouă persoane au ajuns la spital
21:29 - Alimentele nesănătoase, interzise în unitățile de învățământ. Ce au și ce nu au voie elevii să mănânce
21:11 - Județul care va primi tilul de Regiune Gastronomică a Europei din 2027. Ce preparate au cucerit jurații
21:08 - Bonusul de Crăciun. Vești bune pentru acești angajați din România. Câţi bani vor primi la final de an
21:07 - S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. De unde a fost cumpărat biletul norocos și cât a costat
20:55 - Radu Miruță (USR): Noi suntem foarte atenți să ne convingem dacă cu adevărat se dorește, în acest proiect de coaliție, să se schimbe modul în care s-au condus lucrurile în România (VIDEO)
20:52 - Ilie Bolojan: Trebuie să discutăm deschis despre un singur candidat al coaliției la prezidențiale. Eu nu îmi doresc să candidez
20:41 - Primăria Capitalei, decizie care vizează proprietarii mașinilor hibrid. „A fost frumos cât a fost”