Creştere importantă a numărul de cereri depuse pentru redobândirea cetăţeniei române! Numărul solicitărilor s-a dublat în Basarabia de Sud, regiunea Odesa din Ucraina, unde locuiesc peste 150 de mii de etnici români, anunţă radiochisinau.md.
Această creştere vine ca urmare a eliminării taxelor consulare în 2017. Acestea se ridicau la 300 de dolari de persoană.
„Sumele acestea contau, şi atunci, pentru ei, orice serviciu consular pe care îl pot cere acum devine mai atractiv pentru că totul e gratuit”, a declarat Emil Rapcea, consulul general al României la Odesa, citat de TVR Moldova.
La această creştere a contribuit şi înmulţirea numărul asociaţiilor care promovează identitatea românească în zonă, acestea fiind acum de aproximativ 5.000.
„Am reusit să înregistrăm prima asociaţie în oraşul Ismail. (..) S-a înfiinţat prima asociaţie a românilor din oraşul Reni – ‘Reni’, aşa se numeşte”, spune Valentin Stroia, director în cadrul administraţiei oraşului Ismail.
Chiar dacă statul român le oferă elevilor o bursă de studiu de 50 de dolari pe lună, cea mai mare problemă rămâne lipsa accesului la limba maternă.
„Cu 27 de ani în urmă, când Ucraina a devenit stat suveran, erau 80 de şcoli cu predarea integrală în limba română (…) Acum au rămas numai două şcoli. Celelalte sunt şcoli mixte”, subliniază publicistul Vadim Bacinschi.
Pentru comunităţile de români din Basarabia de Sud, Odesa este mai aproape decât Bucureştiul. Oamenii îşi câştigă traiul cum pot. Iar Ucraina nu recunoaşte dubla cetăţenie. Din acest motiv, mulţi etnici români din regiunea Odesa ezită să depună acte pentru redobândirea unui drept istoric.