Anunţ exploziv! Datoria externă a României a fost platită din fonduri europene, şi nu „din creşterea economică trâmbiţată de PSD-ALDE”! Acuzaţia vine din partea senatorului liberal Florin Cîţu! La câteva ore după aceasta declaraţie, care pică din nou ca o bombă asupra coaliţiei de guvernare, Ministrul Finanţelor a confirmat informaţia! Datoria externă, spune acesta, este, întra-adevar plătită cu banii Uniunii Europene, doar că Executivul ar fi primit acordul Comisiei de la Bruxelles acum mulţi ani.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, susţine că acuzaţiile care privesc modul de plată a datoriei externe a ţării au, de fapt, tentă politică.
„Este deopotrivă amuzant şi aberant să vezi cum măsuri luate la un moment dat de Guvernul României, într-adevăr, cu acordul Comisiei Europene (dar nu cu un singur Comisar al politicii regionale !) şi nu doar de România, măsuri care au condus la cel mai mare progres în utilizarea fondurilor europene începând cu anul 2013, sunt astăzi prezentate de politicieni mai degrabă ignoranți, ca să nu spun rău intenționați, drept minciuni sau bombe”, a scris, in toiul noptii, şeful Finanţelor pe contul sau de socializare.
Teodorivici susţine, aşadar, că oficialii de la Bruxelles si-au dat acordul ca datoria externă a ţării noastre sa fie achitată din fonduri europene, de mai bine de 4 ani
„Sunt oricând dispus să ofer explicații suplimentare acelora care dovedesc, ori de câte ori fac afirmații publice, că nu au capacitatea de a înțelege nici mecanismele legate de finanțarea europeană, nici de rambursarea împrumuturilor externe”, a arătat ministrul Finanţelor.
Dupa reacţia în miez de noapte in mediul online a ministrului „Discotecă”, a venit şi replica senatorului liberal Florin Cîţu, cel care l-a acuzat iniţial, tot în social media, că a achitat datoria externă dar nu din creştere economică.
„Ministrul credibilitate ZERO si guvernul de incompetenti.
– Pe 16 octombrie 2018 semna si trimitea un document oficial catre Comisiei Europene si Consiliului UE in care prezenta masurile luate de guvernul Romaniei pentru a reduce deficitul structural- neaplicarea legii salarizarii.
– Patru zile mai tarziu, incerca din greu sa convinga Romania ca guvernul nu a luat o astfel de decizie. (chiar si cu documentul semnat de el pe masa). Asta da tupeu de … Acest ministru ii minte pe cetatenii acestei tari dar si pe cei de la Comisia Europeana de la care cerseste bani sa-si acopere gaurile la buget„, a scris Florin Cîţu.
Cu câteva ore înainte, Cîţu îi ceruse lui Eugen Teodorovici să spuna dacă este adevărat sau nu că s-au plătit două credite de la Banca Europeană de Investiții şi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare cu bani din fonduri europene.
„Bomba: Datoria externa platita din fonduri europene si nu din cresterea economica trambitata de PSD+ALDE! Iar i-am prins. Liviu Dragnea, guvernele lui, impreuna cu toate trompetele PSD ne-au ascuns un fapt deosebit de grav. PSD+ALDE, la unison, injura UE de doi ani de zile. Tot ce este capital strain sau are legatura cu UE este infierat cu mandrie proletara. Dar ne-au ascuns ceva. Ne-au ascuns ca o parte importanta a datoriei externe a statului roman a fost platita exclusiv din fonduri UE. Bomba, nu !?”, arăta senatorul PNL.
Datoria externă totală a României s-a majorat din ianuarie până în august, cu peste 640 milioane de euro, si a ajuns astfel la la 98 miliarde euro, potrivit Băncii Naţionale a României. Datoria externă pe termen scurt trecea de 30 de miliarde euro la final de august, o sumă mai mare faţă de luna decembrie a anului trecut cu peste 6%.