INCREDIBIL! Un angajat al ambulanței a agresat sexual o adolescentă în timp ce o transporta spre spital

INCREDIBIL! Un angajat al ambulanței a agresat sexual o adolescentă în timp ce o transporta spre spital

Un bărbat din Țara Galilor, în vârstă 33 de ani, lucra ca asistent pe ambulanță când, în luna iulie a anului 2014, el a pipăit pacienta adolescentă pe care o ducea spre spital.

Mai mult, el a căutat-o pe internet și i-a spus acesteia să-i trimită poze nud cu ea.

Deși se afla sub investigația poliției, după incident bărbatul s-a angajat într-un club de noapte tot ca asistent medical.

În 2017, în timp ce lucra acolo, Hughes a agresat sexual o altă tânăra de 18 ani. El nu le spuseseră angajatorilor despre problemele lui cu legea, astfel că nimeni nu a bănuit de ce este capabil.

Acesta a fost acuzat de patru infracțiuni sexuale, inclusiv de atacul comis în 2014 în High Wycombe și de cel comis în 2017 în Bristol.

După o investigație comună dintre Poliția din Thames Valley și Poliția din Avon și Somerset, Hughes a fost condamnat pentru agresiune sexuală. El a negat acuzațiile, forțând victimele să depună mărturie împotriva lui în instanță.

„Hughes se afla într-o poziție de încredere, iar acțiunile sale au provocat foarte mult rău victimelor sale. De asemenea, după toate cele întâmplate, el le-a pus în postura în care a fost necesar să treacă printr-un proces”, a spus detectivul Constable Jenna Wilde.

Hughes a fost găsit vinovat, în unanimitate, de către un juriu de la Curtea in Aylesbury. El își va afla sentința pe data de 16 noiembrie a acestui an.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)