Cristian Aurel Lazăr, procurorul care a dat soluția de clasare în dosarul lui Klaus Iohannis, a declarat, pentru B1 TV, că nu s-au exercitat niciun fel de presiuni asupra sa pentru a da o astfel de soluție. El a mai precizat că, în opinia sa, nu există motive pentru ca acest dosar să fie redeschis.
Cristian Lazăr a dispus clasarea dosarului ce-l viza pe Iohannis cu doar două zile înainte ca Iohannis să devină oficial candidat la alegerile prezidențiale. Întrebat de jurnalista Sorina Matei despre această coincidență, Cristian Lazăr a răspuns: ”E o speculație bazată pe o întâmplare. Ori de câte ori se emite o soluție în privința unei persoane care se înscrie în cursa electorală se poate specula. E o speculație.Dacă era cu două zile după sau cu o lună înainte era aceeași discuție. Ar fi fost o soluție să ținem dosarul deschis? E exclus ca asupra mea să fi fost exercitate presiuni în vederea emiterii acestei soluții față de cel care avea să se înscrie în cursa pentru alegerile prezidențiale”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebat dacă Iohannis a fost audiat în acest caz, Cristian Lazăr a răspuns: ”a fost audiată și persoana cercetată de două ori, dar nu vreau să intru în detalii. A fost audiată și în 2013, și în 2014”.
Cristian Lazăr a refuzat să spună dacă a folosit ordonanța de clasare în dosarul său pentru funcțiile pentru care a candidat. La insistențele Sorinei Matei, el a refuzat din nou să răspundă, pe motiv că ”se speculează inutil asupra unor aspecte marginale”.
El a mai precizat că a instrumentat acest caz circa un an și că nu are ce să-și reproșeze.