Torționarul Alexandru Vișinescu a fost internat în spital, și operat,în urmă cu aproape o lună, după ce a căzut în baia Spitalului Penitenciar Jilava. Acesta s-a ales cu fracturi costale și o ruptură de splină.
Vișinescu a revenit în închisoare pentru a-și ispăși pedeapsa de 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanității, din care a executat până acum aproape 3 ani, conform Cancan.
Alexandru Vișinescu a împlinit 93 de ani în septembrie. El este cel mai bătrânt deținut din România și a ajuns de câteva zile într-o celulă-salon a Penitenciarului Spital Rahova, unde a fost vizitat la pat de avocatul său, dar și de mai multe rude. Alexandru
Vișinesu abia se poate deplasa și are nevoie constantă de infirmierii și brancardierii de la Penitenciarul Spital Rahova.
„I s-a făcut rău, a căzut și s-a lovit cu partea stângă a trunchiului de bordura din faianță unei căzi. Cel mai probabil, coastele fracturate i-au străpuns splina”, au declarat surse medicale pentru libertatea.ro.
Alexandru Vișinescu a stat aproape trei săptămâni în Spitalul „Bagdasar-Arseni”, după intervenția chirurgicală suferită.