Budapesta continuă să se declarare „îndurerată” de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri în România. La doar o zi după ce Ministerul de Externe şi-a manifestat „îngrijorarea față de retorica Budapestei”, ministrul maghiar de Externe, Péter Szijjártó, a recidivat.
Acesta lansează un atac dur la adresa preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru că declaraţiile acestuia din 23 octombrie din Parlamentului European privind Cententarul Marii Uniri.
Péter Szijjártó îl acuză pe Jucker că nu respectă ”durerea” cauzată Ungariei de unirea României, afirmând că acesta a demonstrat în cei 4 ani şi jumătate de mandat că nu este potrivit să fie preşedinte al Comisiei Europene, conform agenţiei maghiare MTI.
Ministrul a explicat că Juncker ar fi trebuit să întruchipeze unitatea Europei, “dar nu a fost în stare nici la Brexit, nici în cazul migraţiei, nici în cazul sărbătorii naţionale a României”.
Acesta a cerut ca “celor care îşi amintesc cu tristeţe de un eveniment să nu li se pretindă să fie fericiţi, o astfel de aşteptare este imorală şi necinstită”, arătând că “Europa va fi puternică şi unită odată ce vom accepta că anumite date istorice reprezintă pentru unii momente de bucurie, iar pentru alţii, durere”.