Liviu Dragnea fuge de Corina Creţu: Liderul PSD şi-a anulat în ultima clipă participarea la un eveniment unde era invitat şi comisarul european

Liviu Dragnea fuge de Corina Creţu: Liderul PSD şi-a anulat în ultima clipă participarea la un eveniment unde era invitat şi comisarul european

Liviu Dragnea continuă să se ascundă de comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Creţu. După ce, în vară, a fost acuzat de către criticii din PSD că a refuzat să îi răspundă la telefon, acum liderul social-democrat şi-a anulat în ultima clipă participarea la un eveniment în Parlamentul României în care urma să participe şi Corina Creţu.

Deşi luni seară a anunţat că va participa la Conferința la nivel înalt privind viitorul Politicii de Coeziune, acesta nu s-a mai prezentat marţi la evenimentul ce are loc în Parlament. În schimb, premierul Viorica Dăncilă participă alături de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb. Camera Deputaţilor este reprezentată de vicepreşedintele Florin Iordache.

Întrebați de Libertatea care este motivul anulării participării sale, consilierii președintelui Camerei Deputaților nu au oferit explicații și nu au precizat că ar avea un alt program.

Comisarul european Corina Creţu nu a ezitat în ultimele luni să lanseze critici dure la adresa Guvernului român pentru incapacitatea de a lua bani europeni în special prin proiecte de infrastructură, dar şi pentru spitalele regionale.

Mai mult, deşi a ajuns comisar european după ce a candidat pe lista PSD la europarlamentare, Corina Creţu a arătat că nu a fost contactată de conducerea partidului pentru a fi întrebată dacă vrea să candideze în 2019 pentru un nou mandat de europarlamentar.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`