Maria Schutz, fosta preşedintă a femeilor PSD din Dolj, a fost condamnată la 11 ani și 6 luni de închisoare pentru afaceri ilegale.
Astfel, magistrații de la Curtea de Apel Craiova au pronunțat, săptămâna trecută, sentința definitivă în dosarul apelului declarat de femeia de afaceri Maria Schutz, împotriva sentinței prin care Tribunalul Dolj a condamnat-o pentru fraude cu fonduri europene.
Inițial, femeia primise 13 ani și 8 luni de închisoare, prin contopire cu pedeapsa de 10 ani închisoare din dosarul falimentării Sere Codlea SA şi Orser Oradea SA. Curtea i-a redus cu mai bine de 2 ani pedeapsa, la 11 ani și 6 luni închisoare, în vreme ce fina ei și încă un inculpat au fost achitați.
Mai mult, judecătorii au obligat inculpaţii să achite, alături de SC Izamar SRL, suma totală de 1.056.715 lei, plus penalităţile şi majorările de întârziere.
Maria Schutz a fost trimisă în judecată de DNA în acest dosar în septembrie 2014, fiind acuzată că a obținut pe nedrept, prin firma SC Izamar SRL, fonduri europene în valoare de 919.473 de lei, de la APIA – Centrul Judeţean Dolj, în baza unor declaraţii fictive, scrie ebihoreanul.ro.