TEROARE în SUA! Un nou colet suspect a fost trimis canalului CNN

TEROARE în SUA! Un nou colet suspect a fost trimis canalului CNN

Un nou colet suspect adresat CNN a fost interceptat luni dimineaţă într-un oficiu poştal din Atlanta.

Sediul canalului, situat la Atlanta (Georgia), nu se confruntă cu „nicio ameninţare iminentă”, a declarat într-un comunicat preşedintele său, Jeff Zucker, precizând că din 24 octombrie „toate trimiterile, către toate birourile CNN din ţară, sunt examinate în instalaţii externe”.

Biroul din New York al canalului a fost evacuat la 24 octombrie după descoperirea unui prin colet suspect.

Acesta era adresat lui John Brennan, fost director al CIA şi comentator la CNN foarte critic faţă de Trump, scrie agerpres.

Un alt colet trimis la CNN a fost interceptat două zile mai târziu la un oficiu poştal din New York.

De data aceasta, el era destinat fostului director de informaţii James Clapper, care este de asemenea foarte critic faţă de preşedintele american şi care vorbeşte frecvent la acest post.

Cesar Sayoc, un simpatizant pro-Trump având multe antecedente penale, a fost arestat câteva ore mai târziu şi inculpat pentru cinci capete de acuzare federale, inclusiv trimitere ilegală de explozivi, riscând până la 48 de ani de închisoare.

El este acuzat că a trimis cel puţin treisprezece bombe artizanale unor personalităţi critice faţă de Donald Trump, inclusiv adversara sa democrată la prezidenţialele din 2016 Hillary Clinton şi fostul preşedinte Barack Obama.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră