Marius Copil a pierdut DRAMATIC finala de la Basel. Românul a luptat FANTASTIC cu legendarul Roger Federer. Discursul emoţionant ţinut după meci (FOTO, VIDEO)

Marius Copil a pierdut DRAMATIC finala de la Basel. Românul a luptat FANTASTIC cu legendarul Roger Federer. Discursul emoţionant ţinut după meci (FOTO, VIDEO)

UPDATE 19:00 Marius Copil a ţinut un discurs emoţionant după meciul pierdut în finala turneului de la Basel în faţa lui Roger Federer.
Tenismenul român, care a avut lacrimi în ochi în momentul premierii, a spus că speră să nu fie „jenant” şi i-a transmis marelui campion elveţian că a fost o onoare să joace împotriva lui.

„E al doilea discurs pe care îl țin, sper să nu fiu jenant. Roger, a fost o onoare pentru mine să mă aflu în același loc cu tine. Vreau să îți mulțumesc foarte mult pentru ceea ce ai făcut în tenis – vorbesc pentru mine și pentru toți jucătorii din topul 200. Sper ca de acum încolo cariera mea s-o ia în sus, e foarte frumos să joci în locuri ca cel în care m-am aflat azi. Le mulțumesc tuturor fanilor care au venit din România să mă susțină, îi mulțumesc lui Andrei Pavel, care a avut mereu încredere în mine și este aici lângă mine”, a spus Marius Copil, potrivit digisport.ro.

Replica lui Federer nu s-a lăsat aşteptată. Elveţianul s-a arătat impresionat de jocul românului şi l-a încurajat după finală.
„Felicitări, Marius! Îți doresc să joci la fel de bine și în sezonul următor. Jocul tău merită să fie răsplătit cu rezultate bune”, a spus „Fedex”.

(Foto: captură Digi Sport)

-Ştirea iniţială-

Jucătorul român de tenis Marius Copil a fost învins dramatic duminică, în finala turneului ATP 500 de la Basel, de marele campion elveţian Roger Federer.
„Fedex” (locul 3 ATP, 37 de ani) s-a impus greu, în două seturi, cu scorul de 7-6 (5), 6-4, după un meci în care românul (locul 93 ATP, 28 de ani) nu a renunţat nicio clipă la şansele lui.

Marius Copil a condus cu un break în ambele seturi, cu scorul de 3-1 şi 4-1, dar elveţianul a revenit incredibil de fiecare dată.

Federer a ajuns astfel la 99 de trofee câștigate de-a lungul carierei, dintre care 20 de Grand Slam. Legendarul campion s-a impus de nu mai puțin de 9 ori în turneul de la Basel, oraşul său natal.

Marius Copil se calificase pentru prima dată în cariera sa în finala unui turneu de 500 de puncte.
Venit din calificări, Copil l-a învins sâmbătă în semifinale pe germanul Alexander Zverev (5 ATP), cu scorul de 6-3, 6-7 (6), 6-4, după două ore şi 32 de minute.

De altfel, la Basel a fost a doua finală a carierei pentru Marius Copil. Pe prima a jucat-o tot în 2018, la turneul ATP 250 de la Sofia, unde a fost învins de bosniacul Mirza Basic (82 ATP) în 3 seturi, potrivit gsp.ro.

Prin calificarea în finală, Copil a făcut un salt de 33 de locuri în clasament, şi va ajunge de pe 93 pe 60.
Românul va primi şi o importantă recompensă financiară. Calificarea în finală îi va aduce lui Marius Copil un cec în valoare de 209.715 de euro.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`