Începe cel mai mare pelerinaj din Capitală: Mii de credincioși, așteptați pe Dealul Patriarhiei pentru a se închina la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (VIDEO)

Începe cel mai mare pelerinaj din Capitală: Mii de credincioși, așteptați pe Dealul Patriarhiei pentru a se închina la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (VIDEO)

Începe cel mai mare pelerinaj religios ortodox din Capitală. Sute de mii de credincioşi sunt aşteptaţi în următoarele zile, până pe 29 octombrie, pe Dealul Patriarhiei. Pelerinajul organizat joi, la care va participa un sobor de preoți, dar și enoriași, este prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Sărbătoarea religioasă aduce şi restricţii de trafic în Capitală.

Joi, la ora 12.00, va avea loc procesiunea Calea Sfinților, în care sfintele moaște și icoana Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului vor fi purtate de la Catedrala Patriarhală, pe bulevardul Regina Maria, până la Crucea Brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei.

De asemenea, la Catedrala Partiarhală vor fi aduse în acest an, de la Catedrala Sfântul Spiridon vor fi aduse în procesiune sfintele moaște și icoana sfântului Calinic de la Cernica, care vor parcurge traseul Calea Șerban Vodă-strada Bibescu Vodă, până la urcarea pe Dealul Patriarhiei.

De altfel, Poliția Rutieră avertizează că aceste tronsoane de drum vor fi blocate în timpul procesiunii.

Penerinajul la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou va dua până duminică.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`