Criza forţei de muncă se adânceşte. Populaţia aptă de muncă s-a împuţinat DRAMATIC, în contextul în care românii pleacă pe capete din ţară (FOTO)

Criza forţei de muncă se adânceşte. Populaţia aptă de muncă s-a împuţinat DRAMATIC, în contextul în care românii pleacă pe capete din ţară (FOTO)

Criza forţei de muncă din România ia amploare.
În doar 8 ani, din 2008 până în 2016, populația în vârstă de muncă, adică cea cu vârste între 25 și 65 de ani, care avea studiile liceale terminate, a scăzut cu aproape 2,3 milioane de persoane, potrivit datelor Eurostat, citate de edupedu.ro.

Astfel, dacă în 2008 erau 8,8 milioane de români cu liceul absolvit, în 2006 mai erau doar 6,5 milioane.
Practic, vorbim despre o treime din populația cu studii liceale din România.

Una dintre explicații este migrația, iar fenomenul poate fi corelat cu criza gulerelor albastre de pe piața forței de muncă.

O altă componentă a forței de muncă afectată vizibil este grupa celor fără școala şi a celor care au absolvit doar școala primară sau gimnaziul. Aici erau 4,5 milioane de persoane în 2008, din care au mai rămas 2,5 milioane în 2016.

În schimb, categoria absolvenților de facultate este singura care a crescut. De la 1,6 milioane am ajuns la 1,9 milioane de persoane cu un astfel de nivel al studiilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:26 - Reacția de ultim moment a lui Marcel Ciolacu, în scandalul zborurilor plătite de Nordis: “Nu am mers niciodată, în viața mea privată, cu vreun avion sau într-o călătorie sau într-un concediu plătit de către altcineva. Am toate documentele care vor atesta acest lucru” (VIDEO)
20:22 - Cât de ușor pot cumpăra tinerii pocnitori. „Spune-mi ce vrei că urmează să îmi vină marfa zilele astea”
20:18 - Ludovic Orban a anunțat că se retrage din cursa prezidențială și o va susține pe Elena Lasconi
20:14 - Cât costă să petreci Crăciunul și Revelionul pe litoralul românesc. Prețurile sunt de două ori mai mari la munte
19:59 - Marcel Ciolacu, după întrevederea cu preşedinta Parlamentului European: „Acesta este mesajul transmis, astăzi, la Bruxelles”. Ce obiective a anunțat premierul României după întâlnirea cu Roberta Metsola
19:52 - Nicolae Ciucă, întâlnire-surpriză cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer: Vom avea foarte curând susținerea Austriei pentru intrarea deplină în Schengen!
19:44 - Accident cu două tramvaie în Timișoara. Un vatman a rămas încarcerat (VIDEO)
19:42 - Anca Țurcașiu, dezvăluiri despre actualul iubit: „N-am crezut niciodată că vom ajunge împreună”. Val de reacții după ce s-a fotografiat alături de partenerul său
19:32 - Radu Miruță (USR): Nu-i mai crede nimeni pe PNL-iști că sunt anti-PSD. Ciucă a fost 3 ani supus lui Ciolacu (VIDEO)
19:31 - Șir de evenimente tragice la Bacău. Un tânăr și-a ucis iubita de 16 ani și a incendiat casa în care se afla bebelușul lor