Triplă campioană de Mare Şlem, despre Simona Halep: „Nu-mi pot opri lacrimile”

Triplă campioană de Mare Şlem, despre Simona Halep: Nu-mi pot opri lacrimile

Simona Halep este lăudată de două dintre cele mai mari jucătoare ale tuturor timpurilor, Lindsay Davenport și Kim Clijsters. Acestea au analizat circuitul WTA din acest an, iar concluzia a fost că o simpatizează pe Simona Halep, potrivit gsp.ro.

Lindsay Davenport a vorbit despre evenimentele majore din tenis din anul acesta.

„Am plâns de 3 ori anul ăsta. Da, sunt o plângăcioasă. Prima dată când Wozniacki s-a impus la Australian Open, apoi când Halep a câștigat pe zgura de la Roland Garros și ultimul astfel de moment a fost după triumful lui Naomi Osaka de la Us Open. Pur și simplu nu puteam vorbi din cauza lacrimilor”, a spus tripla câștigătoare de Mare Șlem.

La fel, Kim Clijsters a avut numai cuvinte de laudă la adresa Simonei Halep. Aceasta s-a emoţionat enorm atunci când a privit finala Simonei de la Roland Garros.

„Și eu sunt la fel! Nu-mi pot opri lacrimile. Îmi amintesc că atunci în timpul finalei din Australia găteam. M-am oprit din tot ceea ce făceam și am izbucnit în plâns. La Roland Garros, când Simona a izbutit prima sa astfel de victorie, am încercat să fiu tare. Comentam în direct partida. M-am bucurat enorm. Chiar discutasem cu ea cu puțin timp înainte. Știam cât de dificil este să pierzi 3 finale”, a precizat Clijsters.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`