O tonă şi jumătate de cocaină a fost descoperită la bordul unei nave aflate sub pavilion moldovenesc. Vasul a fost prins în Spania

O tonă şi jumătate de cocaină a fost descoperită la bordul unei nave aflate sub pavilion moldovenesc. Vasul a fost prins în Spania

Vasul a fost oprit de autorităţile spaniole, în apropierea insulelor Canare, potrivit MOLDPRES. Nava, înregistrată provizoriu la Registrul de stat al navelor al Republicii Moldova, avea la bord aproape 1,4 tone de cocaină.

Victor Andruşca, şeful Căpităniei Portului Giurgiuleşti, a specificat că nava aparţinea unui agent economic din Georgia şi avea un echipaj format din cetățeni ai ucrainieni, bulgari, turci şi georgieni.

”Republicii Moldova nu i se vor aplica careva sancțiuni pe plan internațional drept rezultat al reţinerii navei în Spania, datorită faptului că statul-pavilion nu duce răspundere pentru activitatea comercială a armatorilor navelor sub pavilionul său”, a mai spus acesta, la solicitarea MOLDPRES.

Înregistrarea vasului respectiv a fost suspendată şi va fi şters din Registrul de stat al navelor al Republicii Moldova.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră