Iaşi: Un bărbat şi o femeie au fost loviţi de tren, în două accidente diferite. Impactul a fost fatal pentru omul de 57 de ani

Iaşi: Un bărbat şi o femeie au fost loviţi de tren, în două accidente diferite. Impactul a fost fatal pentru omul de 57 de ani

Doi oameni, o femeie şi un bărbat au fost victimele a două accidente feroviare în judeţul Iaşi. Bărbatul nu a supravieţuit, potrivit realitateadeiasi.net.

Joi dimineaţă, bărbatul de 50 de ani a fost lovit de tren. Rănile provocate de impact au fost prea dure, iar acesta a decedat.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi au declarat că: “Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Hălăuceşti, a fost acroşat mortal de trenul Regio 5454, ce se deplasa pe direcţia Suceava – Bacău. În cauză a fost întocmit un dosar penal şi a fost dispusă efectuarea necropsiei cadavrului la Institutul de Medicină legală din Iaşi, iar cercetările continuă”.

Joi după-amiază o femeie a fost implicată într-un accident feroviar. Aceasta nu ar fi respectat indicatorul care semnala faptu că trebuie să oprească. Astfel, femeia de 57 de ani care se afla la volan în momentul impactului, a trecut peste linia de cale ferată şi trenul a lovit-o în plin.

“În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, au mai afirmat reprezentanţii IPJ Iaşi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`